Diplome și medalii din partea municipalității sucevene, pentru soprana Mădălina Stan și pianista Liana Mareș

Soprana Mădălina Stan și pianista Liana Mareș care au cântat vineri seară la cea de-a  X ediție a ”Simfoniilor de Toamnă” care s-au desfășurat în centrul Sucevei au primit din partea primarului Ion Lungu ”Diplome de excelență” și Medalia aniversară 635 de atestare a Cetății de Scaun.

„A fost o seară muzicală superbă, o sărbătoare a muzicii clasice în orașul nostru. Am oferit din partea municipalității câte o Diplomă de Excelență și o Medalie Aniversară la 635 Ani a orașului nostru, doamnei soprane Mădălina Stan și doamnei pianiste Liana Mareș, care au avut o prestanță deosebită pe scena Simfoniilor de Toamnă. Felicitări organizatorilor Club Rotary  Suceava Bucovina și partenerilor care au contribuit la realizarea acestui eveniment deosebit”, a transmis Ion Lungu.