Doi adulți și doi minori au ajuns la spital după ce căruța în care se aflau a fost implicată într-un accident

În această dimineață, în jurul orei 8:00, o coliziune între o căruță și un autovehicul s-a produs pe DN2E în zona localității Rădășeni.

La fața locului au intervenit pompierii militari ai Detașamentului Fălticeni cu modulul SMURD (autospecială pentru descarcerare și ambulanța SMURD B2) cu sprijinul unui echipaj SAJ.

Doi adulți și doi minori, aflați în atelajul hipo, au fost monitorizati de către echipajele de prim ajutor.

Traficul rutier ea fost blocat pe ambele sensuri.

La fața locului a fost trimisă înca o ambulanță SAJ. Toți cei patru pasageri ai atelajului hipo au fost transportați la spital.

În autoturism se afla doar conducătorul acestuia care nu necesită îngrijiri medicale.