Doi bărbați din Sucevița care transportau ilegal lemn, prinși de polițiști

Joi, 7 iulie, în jurul orelor 15.10, echipajul de poliție din cadrul Secției 3 Poliție Rurală Marginea, fiind în exercitarea atribuțiilor de serviciu, a identificat și oprit regulamentar pentru control, autoutilitara marca Ford Transit care se deplasa pe drumul comunal de pe raza comunei Marginea și transporta materialele lemnoase.

Conducătorul auto a fost legitimat în persoana Mihăiță F. din comuna Sucevița, care a prezentat pentru control documentele personale și cele ale autoutilitarei, însă pentru cantitatea de materialele lemnoase transportată nu a putut prezenta documente specifice de transport.

Procedându-se la verificarea în aplicația SUMAL, a rezultat faptul că nu a fost generat aviz de însoțire pentru mijlocul de transport mai sus menționat.

În continuare, în timp ce lucrătorii de poliție însoțeau autoutilitara în cauză către depozitul din cadrul Ocolului Silvic Marginea, în vederea inventarierii cantității de materiale lemnoase, au oprit în trafic pe același sector de drum, o altă autoutilitară tot marca Ford Transit care transporta materialele lemnoase.

S-a stabilit că autoutilitara în cauză era condusă de Trandafir B. din comuna Sucevița  care de asemenea nu a putut prezenta documente specifice de transport pentru cantitatea de materiale lemnoase transportată.

 Ambele autoutilitare au fost conduse către depozitul de pe raza comunei Marginea,  ocazie cu care în urma inventarierii materialelor lemnoase de către lucrătorii silvici din cadrul Ocolul Silvic Marginea, pentru prima autoutilitară Ford Transit, a rezultat cantitatea de 2,82 mc lemn de foc molid, iar pentru a doua autoutilitară a rezultat cantitatea de 1,24 mc. lemn de foc fag și paltin.

Având în vedere aceste aspecte, în ambele cazuri s-a dispus confiscarea cantităților de materialele lemnoase transportate fără documente specifice de transport și s-a procedat la predarea în custodie către lucrătorii silvici din cadrul Ocolului Silvic Marginea, a cantității totale de 4,06 mc lemn de foc esență rășinoase și foioase, ambii conducătorii auto fiind sancționați contravențional.

Valoarea materialelor lemnoase confiscate este de 557,5 lei.