Doi bărbați, reținuți de polițiștii din Vatra Dornei

Pentru creșterea gradului de siguranță a cetățenilor dar și a turiștilor de pe raza județului polițiștii suceveni continuă să acționeze cu efective sporite în cadrul Planului de Măsuri Estival 2022. Acțiunile vizeză prevenirea infracțiunilor contra persoanei, contra patrimoniului dar și creșterea gradului de siguranță rutieră.

Polițiștii au acționat cu fermitate și în cazul unor bărbați din municipiul Vatra Dornei care în cursul serii precedente au săvârșit împreună nu mai puțin de 7 infracțiuni. Rezultatul este previzivibil – ambii au ajuns în arestul IPJ Suceava.     

În cursul serii precedente, în jurul orei 20:30 Poliția Municipiului Vatra Dornei a fost sesizată cu privire la faptul că un autovehicul a acroșat un autoturism parcat regulamentar pe o stradă din municipiul Vatra Dornei, provocându-i avarii.

Echipajul de poliție deplasat operativ la fața locului l-a identificat pe șoferul unei autoutilitare în vârstă de 37 de ani din mun. Vatra Dornei, care era implicat intr-un conflict verbal cu proprietarul mașinii parcate tamponate, acesta din urmă manifestandu-și nemulțumirea cu privire la incident și cu posibila stare de ebrietate a șoferului.

Șoferul de 37 de ani a fost preluat în custodie de polițiști, prezentând halenă alcoolică, însă acesta a refuzat atât testarea cu aparatul etilotest cât și recoltarea de probe biologice de sânge la Spitalul Municipal Vatra Dornei în prezența personalului medical.

După efectuarea verificărilor în bazele de date s-a constatat ca șoferul nu deține nici permis de conducere, astfel încât s-a întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de conducere fără permis, conducere sub influența băuturilor alcoolice și refuz recoltare probe biologice de sânge.

Polițiștii au dispus reținerea pe baza de ordonanța pentru 24 de ore a șoferului de 37 ani, acesta fiind introdus în arestul IPJ Suceava.

Ulterior, în jurul orei 00:00, polițiștii au fost sesizați că la autoutilitara condusă de bărbatul de 37 de ani care era parcată pe o stradă în proximitatea producerii incidentului inițial (tamponării) se manifesta un incendiu.

Întrucât din primele verificări s-a concluzionat că focul a fost generat intenționat prin folosirea unei substanțe inflamabile de aprindere s-au dispus de îndată măsuri pentru identificarea autorilor. 

După corelarea datelor obținute investigativde polițiști, în mai puțin de 3 ore s-a reușit identificarea autorului.

Astfel, s-a stabilit că proprietarul mașinii tamponate avariate a relatat cele întâmplate către doi prieteni ai săi, unul dintre aceștia deplasându-se în zona și incendiind în mod intenționat autoutilitara care produsese incidentul.

Bărbatul bănuit de comiterea faptei este un tânăr de 23 ani din municipiul Vatra Dornei care s-a deplasat către locul faptei conducând la rândul său o mașină fără a avea permis de conducere. 

Tânărul de 23 de ani a  fost identificat și luat în custodie de polițiști și având în vedere agitația psihomotorie a acestuia s-a încercat testarea cu aparatul etilotest, însă tânărul a refuzat. De asemenea, a refuzat și recoltarea probelor biologice de sânge la unitatea medicală. 

După administrarea materialului probator și față de tânărul de 23 ani polițiștii au dispus măsura preventivă a reținerii pentru 24 de ore sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de distrugere prin incendiere, conducere fără permis, conducere sub influența alcoolului sau a altor substanțe și refuz recoltare probe biologice de sânge.

Cercetările sunt continuate sub coordonarea procurorului din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Vatra Dornei urmând  a se stabili cu exactitate toate circumstanțele producerii evenimentelor și eventuala implicare sub un grad de vinovăție a altor persoane.

  Poliţiştii  atrag încă o dată atenţia că nu tolerează astfel de comportamente de tip antisocial ne natură a induce sentimentul de insecuritate civică şi vor da dovadă de fermitate maximă în aplicarea legii,  astfel încât cetăţenii să perceapă comunitatea suceveană ca fiind una sigură şi civilizată.