Motociclist rănit grav după ce s-a răsturnat într-un șanț de beton, pe strada Rezervorului din Salcea
Doi tineri au ajuns la spital cu răni grave, după ce motocicleta pe care se aflau s-a răsturnat într-un șanț betonat, pe strada Rezervorului (DC 62) din localitatea Salcea.
Accidentul s-a produs în jurul orei 18.50. Potrivit polițiștilor, un tânăr de 28 de ani din comuna Hănțești, aflat la ghidonul unei motociclete marca Honda, a pierdut controlul asupra direcției de mers, a părăsit partea carosabilă și s-a răsturnat în șanțul consolidat din beton al drumului comunal.
În urma impactului au fost rănite ambele persoane aflate pe motocicletă – conducătorul și pasagerul său, un tânăr de 24 de ani din orașul Salcea. Cei doi au fost transportați cu ambulanțele sosite la fața locului la Spitalul Județean Suceava.
Medicii au stabilit un diagnostic preliminar de politraumatism prin accident rutier în ambele cazuri: conducătorul motocicletei a suferit contuzii la ambele coate, iar pasagerul – traumatism toraco-abdominal, contuzie la cotul drept și la ambii genunchi.
Conducătorului motocicletei i-au fost prelevate mostre biologice de sânge, în vederea stabilirii cu exactitate a alcoolemiei.
În cauză a fost întocmit dosar de cercetare penală sub aspectul săvârșirii infracțiunii de vătămare corporală din culpă, faptă prevăzută și pedepsită de art. 196 alin. 2, 3 și 4 din Codul penal.
Precizăm că întocmirea unui dosar penal nu echivalează cu stabilirea vinovăției, cercetările fiind în desfășurare.


