Un copil de 11 ani a ajuns la spital după ce a căzut cu trotineta electrică pe un trotuar din Vicovu de Sus. Accidentul s a produs duminică seară, 2 august 2026, pe strada Calea Cernăuți.
Potrivit polițiștilor, în jurul orei 20.20, băiatul se deplasa cu trotineta electrică pe trotuar, iar la un moment dat s a dezechilibrat și a căzut. În urma impactului, copilul s a lovit la piciorul stâng.
Un echipaj SMURD a intervenit la fața locului și l a transportat pe minor la Spitalul Municipal Rădăuți pentru îngrijiri medicale. Medicii au stabilit ca diagnostic preliminar o fractură la membrul inferior stâng și excoriații.
Polițiștii din cadrul Poliției Orașului Vicovu de Sus au deschis un dosar penal și efectuează cercetări pentru stabilirea tuturor împrejurărilor în care s a produs accidentul.
Cercetările sunt continuate sub aspectul săvârșirii infracțiunii de vătămare corporală din culpă, faptă prevăzută și pedepsită de art. 196 alin. (2) din Codul penal.


