Primarul municipiului Câmpulung Moldovenesc, Mihăiță Negură, a semnat marți, 6 februarie, la Ministerul Dezvoltării și în prezența ministrului Adrian Veștea, un important contract de finanțare. Este vorba despre contractul aferent proiectului de asfaltare a străzilor Șandru și Valea Caselor din oraș.
Potrivit edilului, investiția, care se ridică la 8 milioane de lei, este finanțată prin Programul Național de Investiții „Anghel Saligny”.
„Strada Șandru face legătura între Câmpulung Moldovenesc și Stulpicani, iar strada Valea Caselor duce la Cheile Moara Dracului. Lucrările constau în canalizare pluvială, podețe, covor asfaltic și semnalizări rutiere”, a spus primarul municipiului Câmpulung Moldovenesc, Mihăiță Negură.
Trebuie spus că acesta este doar unul dintre multele proiecte cu finanțare nerambursabilă ce vor fi realizate în municipiul condus de edilul Mihăiță Negură.