Garda Forestieră Suceava, ample controale în păduri, pe drumurile publice și la depozitele de lemn din județ

Inspectorul șef al Gărzii Forestiere Suceava, Mihai Gășpărel, a informat că, în perioada 26 ianuarie – 2 februarie 2024, instituția a desfăşurat activităţi specifice de control, atât în pădure, cât și pe drumurile publice și la depozitele de material lemnos de pe raza județului Suceava.

Potrivit acestuia, au fost întocmite 7 procese verbale de constatare a contravenţiei și aplicate amenzi cu o valoare totală de 36.000 lei. De asemenea, a fost confiscat un volum de 346 mc de material lemnos.

Deşi iarna 2023-2024 a fost una blândă, au fost identificate stocuri de masă lemnoasă pe care deţinătorii le-au uitat în platformele primare din pădure peste termenul legal de transport.

„Acolo unde nu s-a putut face dovada existenţei unor factori care să împiedice transportul lemnului, volumele rămase în pădure au fost confiscate și predate unităților silvice.

Dacă, în unele cazuri contravenţiile au vizat nerespectarea regulilor de exploatare a lemnului sau a termenelor de expediere a acestuia din pădure. S-au întâlnit și situaţii în care este vorba evident de tăierea ilegală a arborilor și punerea frauduloasă în circuitul economic a lemnului rezultat”, a spus inspectorul șef al Gărzii Forestiere Suceava.

Astfel, în data de 26 ianuarie, pe raza comunei Valea Moldovei a fost găsit un autovehicul care transporta cantitatea de 8 mc cherestea rășinoase, fără a deține aviz de însoțire a materialului lemnos. Cheresteaua în cauză a fost confiscată, iar conducătorul auto a fost sancţionat cu amendă de 6000 lei.

„În zona Vadu Moldovei a fost identificat un transport de cherestea de răşinoase pentru care conducătorul auto nu a putut prezenta avizul de însoţire. Cantitatea transportată fiind estimată la limita de infracţiune, aceasta a fost inventariată cu maximă atenţie și a rezultat că era vorba de 9,62 mc materiale lemnoase. În mod evident, proprietarul transportului a dorit să evite în acest fel măsura confiscării autovehiculului.

Lemnul, cu o valoare de 8.629 lei, a fost confiscat, iar conducătorul auto a primit o amendă de 6000 lei”, a adăugat Mihai Gășpărel.

Pe raza comunei Straja, cu ocazia verificării unui punct de debitare a materialului lemnos, s-a constatat că în depozit se afla o cantitate dublă de masă lemnoasă, decât cea înscrisă în evidențe, indiciu clar că surplusul provine din tăieri ilegale de arbori. Astfel, a fost confiscată cantitatea de 149 mc lemn lucru rășinoase, cu o valoare de peste 38.000 lei. Administratorul gaterului a fost sancţionat cu amendă de 6000 de lei.

Inspectorul șef al Gărzii Forestiere Suceava a subliniat că, în cazurile în care s-a confiscat material lemnos care provine în mod evident din tăieri ilegale de arbori, Garda Forestieră Suceava va lua măsuri de identificare a provenienţei acestuia pentru a preveni și sancţiona faptele infracţionale chiar la sursă.