Comuna suceveană Dorna Candrenilor se pregătește de sărbătoare și asta pentru că duminică, 20 august, va avea loc cea de-a XX-a ediție a Zilei comunei, Festivalul Național „La izvor de apă vie”.
Organizat de Primăria Dorna Candrenilor, evenimentul va aduce în fața publicului artiști de renume, dar și locali, care vor susține spectacole de înaltă calitate. Asfel, pe scenă vor urca Anda Adam, Dya, Laura Haidău, Paul Ananie, Paula Hrițcu, Maria Mihali și Ionel Chiruță, precum și artiști și ansambluri folclorice din zonă.
„Ediția de anul acesta este una aniversară și, de aceea, îi invit pe toți cetățenii, de la mic la mare, să ia parte la spectacolele organizate de noi”, a transmis primarul comunei Dorna Candrenilor, Dănuț Candrea.