Specialiștii Centrului de Prevenire, Evaluare și Consiliere Antidrog (CPECA) Suceava au organizat, la sediul Asociației Institutul Bucovina din municipiul Suceava, festivitatea de premiere a elevilor suceveni, participanți la concursul național de prevenire a consumului de droguri „Mesajul meu Antidrog”, ajuns la cea de-a XX-a ediție în anul școlar 2022-2023.
Astfel, reprezentanții CPECA Suceava, împreună cu partenerii instituționali din cadrul Inspectoratului Școlar Județean Suceava, Consiliul Județean Suceava și Asociația Institutul Bucovina, au acordat premii elevilor câștigători ai proiectului-concurs „Mesajul meu Antidrog” 2023, respectiv colectivului clasei a VI-a și a VII-a de la Școala Gimnazială „Ioan Băncescu” Adâncata, care a obținut locul I la etapa națională, secțiunea spot video – gimnaziu.
„Mesajul meu antidrog” este unul dintre proiectele de succes de prevenire a consumului de droguri în rândul populației școlare din învățământul gimnazial și liceal din toate județele țării și din București, fiind derulat, anual, de Agenția Națională Antidrog, în parteneriat cu Ministerul Educației. Proiectul-concurs încurajează creativitatea și implicarea activă a elevilor participanți în lupta împotriva drogurilor, oferindu-le ocazia de a-și aduce contribuția în promovarea unui stil de viață sănătos și responsabil.
CPECA Suceava îi felicită pe elevii premianți și pe profesorii lor coordonatori, pentru performanțele realizate la actuala ediție a acestui concurs național antidrog!