Până la 15 ani de închisoare! Atât vor sta după gratii traficanţii de droguri, dar şi cei care cultivă, deţin sau consumă aceste substanţe. Este vorba despre un proiect de lege votat iniţial în Senat, care a trecut ieri şi de Camera Deputaţilor, for decizional. Legea sancţionează şi traficul de substanţe cu efect psihoactiv, aşa zisele etnobotanice. Inclusiv publicitatea făcută acestor produse va fi aspru pedepsită.
Propunerea adoptată înăsprește pedepsele pentru trafic de droguri, dar și pentru vânzarea de etnobotanice. Concret, cei ce vând produse pe care le promovează că ar avea efecte psihoactive riscă să stea în închisoare până la 5 ani.
Pedepse mai mari pentru traficanții de droguri
Și pedepsele pentru traficanții de droguri ar urma să crească. Cei care sunt prinși că dețin sau cultivă astfel de substanțe riscă pana la 10 ani de închisoare. 15, dacă vorbim despre droguri de mare risc precum heroina, amfetamina sau cocaina.
Aceeași pedeapsă se acordă și pentru introducerea sau scoaterea lor din țară. Propunerea legislativă are nevoie de aprobarea președintelui Klaus Iohannis, dar și de publicarea actului legislativ în Monitorul Oficial, pentru a intra în vigoare, scrie observatornews.ro.