O femeie a fost rănită ușor, luni după-amiază, după ce a fost lovită de o mașină în timp ce se afla pe trotuar, pe strada Mihai Eminescu din municipiul Vatra Dornei.
Accidentul s-a produs în jurul orei 17:05, când o șoferiță aflată la volanul unui autoturism Volkswagen a efectuat o manevră de mers înapoi și a surprins pietonul.
Femeia rănită a fost transportată la Spitalul Municipal Vatra Dornei, unde medicii au diagnosticat-o cu traumatism la genunchiul drept. Aceasta nu a rămas internată.
Șoferița a fost testată cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ.
Polițiștii au deschis un dosar penal pentru vătămare corporală din culpă. Cercetările sunt continuate de lucrătorii Compartimentului Rutier Vatra Dornei pentru stabilirea tuturor împrejurărilor în care s-a produs accidentul.


