Peste 450 de amenzi în două zile, pe șoselele din Suceava. 27 de șoferi au rămas fără permis

Polițiștii rutieri din județul Suceava au aplicat 456 de sancțiuni contravenționale în cadrul unei acțiuni desfășurate în perioada 10–11 octombrie, pentru prevenirea vitezei excesive și a depășirilor neregulamentare.

Valoarea totală a amenzilor se ridică la 291.364,5 lei.

Potrivit bilanțului transmis de IPJ Suceava, 245 de sancțiuni au fost aplicate pentru depășirea limitei legale de viteză, șase pentru depășiri neregulamentare, iar alte 205 pentru diferite abateri de la regulile de circulație.

În urma controalelor, polițiștii au reținut 27 de permise de conducere. Dintre acestea, 19 au fost reținute pentru viteză excesivă, șase pentru depășiri neregulamentare și două pentru alte abateri. De asemenea, au fost retrase 11 certificate de înmatriculare, pentru nereguli legate de inspecția tehnică periodică, asigurarea RCA sau transcrierea dreptului de proprietate.

În timpul acțiunii a fost constatată și o infracțiune de conducere sub influența alcoolului.

Prins cu 93 km/h și 0,54 mg/l alcool în aerul expirat

Unul dintre cazurile înregistrate a fost depistat sâmbătă, 10 octombrie, în jurul orei 16:59, pe strada Mitocului din municipiul Suceava.

Polițiștii au oprit un autoturism care circula dinspre Mitocu Dragomirnei spre Suceava, după ce aparatul radar a înregistrat viteza de 93 km/h, cu 43 km/h peste limita legală pe sectorul respectiv de drum.

În timpul verificărilor, polițiștii au observat că șoferul emana halenă alcoolică, motiv pentru care l-au testat cu aparatul etilotest. Rezultatul a indicat 0,54 mg/l alcool pur în aerul expirat.

În acest caz, polițiștii Biroului Rutier Suceava efectuează cercetări pentru conducerea unui vehicul sub influența alcoolului, faptă prevăzută de art. 336 alin. (1) din Codul penal.

Acțiunile de control au vizat reducerea riscului de accidente provocate de viteza excesivă și de manevrele periculoase în trafic.