Festivalul Internațional „Ciprian Porumbescu”, deschis oficial. Niculai Barbă: „În România nu am văzut să mai existe ceva similar”

Desfășurat în „Anul Ciprian Porumbescu”, Concursul – Festival Internațional „Ciprian Porumbescu” a fost deschis oficial luni, 16 octombrie, la  Teatrul Municipal „Matei Vișniec” din Suceava. 

Prezent la eveniment, Niculai Barbă, vicepreședintele Consiliului Județean Suceava, a declarat că această ediție este una specială. Totodată, el i-a invitat pe concurenții Concursului – Festival să viziteze Bucovina și a mulțumit membrilor juriului, personalități de renume internațional.

„Astăzi este o zi deosebit de importantă pentru noi toți, pentru Suceava și pentru România. Este ediția din 2023 a Festivalului Internațional Ciprian Porumbescu. Este mai multă emoție ca orișicând atunci vorbim despre Ciprian Porumbescu, un mare compozitor și un mare patriot român. Dragi concurenți, vă invit să vă faceți timp să vizitați aceste locuri, aceste meleaguri! Să știți că vă aflați aici, în inima Bucovinei, Bucovina fiind declarată în acest an destinația anului în România din punct de vedere turistic. Încercați să fiți nu numai concurenți, ci și vizitatori ai acestor locuri și să beneficiați de toată ospitalitatea bucovinenilor. Noi am încercat să folosim rețetele clasice de acum pentru succesul unui festival și am pornit cu juriul. Și mulțumim din nou personalităților marcante, de renume internațional, care au acceptat să fie alături de noi. Apoi avem fondul de premiere consistent. Mă uitam, de exemplu, la evenimente similare care au loc în lume. În România nu am văzut să mai existe ceva similar. În lume am văzut la Paris sau Nisa, un festival asemănător în care cuantumul premiilor era la nivelul premiilor pe care noi le alocăm în aceste zile în cadrul festivalului”, a declarat vicepreședintele Consiliului Județean Suceava, Niculai Barbă.

Președintele juriului Festivalului Internațional „Ciprian Porumbescu” este Gabriel Croitoru, violonist-concertist și prof. univ. dr. la Universitatea Națională de Muzică București, prim violonist al Cvartetului „Transilvan”, iar membrii acestuia sunt: – Remus Azoiției (muzică de cameră), profesor de vioară la Royal Academy of Music Londra, prim violonist al Cvartetului „Ad Libitum”; – Șerban Mereuță (muzică de cameră), director adjunct-artistic al Filarmonicii „Moldova” din Iași, vioara a II-a a Cvartetului „Ad Libitum”; – Adrian Pop (compoziție) – compozitor, prof. univ. dr. la Academia Națională de Muzică „Gheorghe Dima” din Cluj-Napoca; – Viorel Munteanu (compoziție) – compozitor, muzicolog, prof. univ. dr. la Universitatea Națională de Muzică „George Enescu” din Iași; – Mircea Neamț (muzică de cameră) – trombon-tubă, muzică de cameră, prof. univ. dr. la Academia Națională de Muzică „Gheorghe Dima” din Cluj; – Doru Albu (muzică de cameră) clarinet, muzică de cameră, prof. univ. dr. la Universitatea Națională de Arte „George Enescu” din Iași.

Concursul Internațional al Muzicii de Cameră „Ciprian Porumbescu” va avea următoarele premii:

– Trofeu: 3.000 euro;
– Premiul special „Ciprian Porumbescu”: 1.000 euro;
– Premiul I: 2.000 euro;
– Premiul II: 1.500 euro;
– Premiul III: 1.000 euro;
– Mențiune: 500 euro;
– Premiul special: 500 euro;
– Premiul special: 500 euro;

Concursul Internațional de Compoziție „Ciprian Porumbescu” va avea următoarele premii:

– Premiul I: 2.000 euro;
– Premiul II: 1.500 euro;
– Premiul III: 1.000 euro;
– Mențiunea: 500 euro;

Trebuie spus că premiile vor fi acordate în moneda națională, la cursul oficial BNR, și vor fi impozitate conform legii.