Festivalul local de datini și obiceiuri de iarnă „DUPĂ DATINA STRĂBUNĂ” la Casa de Cultură din Cajvana

Marți, 27 decembrie 2022, Cajvana a fost gazda Festivalului local de datini și obiceiuri de iarnă “După datina străbună , ediția a VIII-a, astfel sala de festivități a Casei de Cultură din localitate a devenit neîncăpătoare.

Evenimentul a fost organizat de Primăria Orașului Cajvana, reprezentată de primarul Gheorghe Tomăscu, de Consiliul local al orașului în parteneriat cu Liceul Tehnologic „Ștefan cel Mare”, Cajvana, reprezentat de directorul coordonator Nicolae Robu, directorii adjuncți Iulian Ciotu și Crăciun Marius și Consilierul Educativ Tomuț Cristina.

Momentele artistice au promovat folclorul local, datinile și obiceiurile de iarnă, au transmis actualelor generații frumusețea și gingășia costumelor populare, ale măștilor tradiționale și ale obiceiurilor locale.

Pe scenă au urcat, rând pe rând, elevii liceului și tineri ai orașului. Aceștia au fost coordonați de cadrele didactice: Davidoaia Irina, Rotar Nicoleta, Negrușer Eudochia, Tomuț Cristina, Savu Adriana, Tomuț Irina, Rezuș Mihaela, Boca Casandra, Boca Ion, Dranca Minodora, Crăciun Cristina, Ovidiu Ciubotariu, precum și coordonatorul Ansamblului artistic  Stejărelul”, directorul adjunct, profesor Ciotu Iulian.

Programul variat a cuprins colinde, Jocul Caprei, Dansul băbuțelor, Jocul ursului, Irozii, Dansul măștilor și Cureaua, Plugușorul, Sorcova, dansuri tematice ale fulgilor de nea.

Organizatorii i-au răsplătit pe colindători, dansatori, urători, cu daruri din sacul lui Moș Crăciun și cu multe aplauze.

Prestația artistică a participanților a fost urmărită cu mare drag și de localnicii care muncesc în străinătate și care s-au întors acasă să petreacă sărbătorile de iarnă alături de cei dragi.

Prof. Înv.primar Seserman Lidia Loredana

Responsabilă cu promovarea imaginii

Liceului Tehnologic „Ștefan cel Mare”, Cajvana.