Flutur a semnat contractul de lucrări pentru construirea punctului de belvedere de pe Rarău: „Este un proiect unicat”

Președintele Consiliului Județean Suceava, Gheorghe Flutur, a semnat, vineri, 12 aprilie, contractul de proiectare și execuție a punctului de belvedere din masivul Rarău.

„Este un proiect unicat, o panoramă pe muntele Rarău. Este un punct de belvedere tip Skywalk, cuibul de șoim. Este un proiect extrem de interesant, o panoramă de pe Piatra Șoimului. Este vorba despre o investiție care prevede în primul rând o infrastructură cu fundații de beton încastrate în stâncă, armate foarte puternic. La suprastructură este vorba de două rampe metalice, un podeț eliptic de unde se fac observațiile, cu pardoseală din sticlă, cu balustradă din sticlă securizată, dublată de balustradă din fier. Suprafața totală va fi de 37 mp. Valoarea proiectului este de 170.000 de euro, banii fiind alocați de Consiliul Județean Suceava, iar termenul de proiectare și execuție a lucrărilor este de 11 luni, iar garanția va fi de 36 de luni. Cred că acest cuib de șoim va fi cel mai atractiv loc pentru doritorii de turism montan pentru panoramă. De aici se vede arhipelagul munților din Bucovina de pe valea Bistriței în special, Giumalăul, munții Rodnei, munții Călimani și, pe timp senin, toată valea Bistriței cu o priveliște unică, dar și Ceahlăul. Sunt convins că va fi o atracție extraordinară. Și trebuie spus că lucrările vor fi făcute de o asociație de firme din Iași, Pavilux SRL și SC Sam Ideas SRL, iar reprezentanții acestora mi-au spus că e o experiență unică și pentru dumnealor. Îi aștept să facem acest proiect și să chemăm mai mulți turiști în zona munților Rarău”, a transmis Gheorghe Flutur.