Flutur anunță că a fost aprobat traseul definitiv al centurii Gura Humorului

Președintele Consiliului Județului Suceava, Gheorghe Flutur, a declarat că, după ce în dimineața zilei de joi, 24 noiembrie, în plenul Consiliului Județean, s-a aprobat implicarea CJ Suceava ca lider de proiect în construirea Drumului Expres A7 Suceava-Botoșani, în după-amiaza zilei, la Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR), a fost aprobat traseul definitiv al centurii Gura Humorului, un drum rapid pe 4 benzi, regim de autostradă și parte a Autostrăzii Nordului.
Reamintim că CJ Suceava și-a asumat răspunderea încă de anul trecut, prin acord cu Ministerul Transporturilor și Infrastructurii, să se ocupe în mod direct de realizarea prin licitație a documentației pentru cea mai aglomerată zonă a județului, zona orașului Gura Humorului.
Pe data de 9 noiembrie, a avut loc dezbaterea publică cu cei implicați, iar astăzi s-a primit unda verde pentru depunerea documentației de finanțare pe bani europeni. Urmează obținerea autorizației de mediu și apoi scoaterea la licitație a lucrărilor de proiectare și execuție. Reamintim că ruta ocolitoare Gura Humorului presupune o lungime de 10 km, 2 benzi pe sens, cu separatoare de sens și două noduri rutiere importante, unul la Păltinoasa și unul la intrare în orașul Frasin.
După cum se vede, CJ Suceava se implică direct în proiecte majore în județ și, acolo unde legislația ne permite, ne propunem să ne implicăm și în continuare în proiecte mari de infrastructură, pentru a continua dezvoltarea județului Suceava”, a spus președintele Gheorghe Flutur.