Flutur anunță că documentația pentru tronsonul Suceava – Păltinoasa al Autostrăzii Nordului va fi realizată de Consiliul Județean

În ședința Consiliului Județean Suceava de miercuri, 27 martie, a fost aprobată încheierea unui acord între CJ Suceava și Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere pentru elaborarea de către administrația județeană a studiului de fezabilitate, proiectului pentru autorizarea execuției lucrărilor de construire și a proiectului tehnic de execuție pentru drumul de mare viteză Suceava – Păltinoasa, până la varianta de ocolire a orașului Gura Humorului.

Președintele Gheorghe Flutur a argumentat că prin acest parteneriat se scurtează perioada de realizare a documentației și, prin urmare, se grăbește realizarea acestei investiții.

„Anul trecut, noi am încheiat un acord de parteneriat cu CNAIR să ne implicăm noi în partea de proiectare în ceea ce a abandonat firma care câștigase licitația, pe ruta aceasta Suceava – Vatra Dornei. Și dorim să continuăm și în acel acord am scris că ne ocupăm și de proiectare, dar și pregătirea lucrărilor și licitația pentru execuție. Finanțarea era atunci pe POIM, iar acum a trecut pe Programul Operațional de Transporturi, unde regulamentul prevede că trebuie să pui 2% din valoarea investiției. Și atunci pe partea de investiții nu avem atâția bani la cât costă povestea asta, motiv pentru care am discutat cu Ministerul Transporturilor și CNAIR să pună ei bani pentru că au această posibilitate. Nouă ne-ar bloca fondurile Consiliului Județean dacă ne-am ocupa. Tocmai de aceea propunerea este să modificăm să ne ocupăm doar de partea de proiectare, ceea ce ajută la scurtarea perioadei”, a transmis președintele CJ Suceava, Gheorghe Flutur.

Șeful administrației sucevene a precizat că pentru  tronsonul Vatra Dornei – Gura Humorului responsabilitățile revin CNAIR.

„Ei au venit de la Bistrița până la Vatra Dornei, am mai avut niște întâlniri, au fost niște neînțelegeri pe la Poiana Stampei. Traseul de la Vatra Dornei la Gura Humorului e rămas neacoperit. Eu i-am rugat să scoată din nou la licitație pentru că acolo a plecat firma care trebuia să facă documentația, iar acum CNAIR este cel care trebuie să se ocupe. Există o etapă făcută, respectiv analiza multicriterială, dar trebuie să meargă mai departe. Nu au scos încă la licitație. Noi ne-am oferit pe tronsonul din localitatea Sf. Ilie și până la Păltinoasa, iar pe celălalt tronson i-am rugat pe ei. CJ Suceava nu mai dispune de suficienți specialiști în drumuri pentru a se ocupa și de tronsonul de la Vatra Dornei la Gura Humorului, în condițiile în care întreaga resursă umană lucrează la alte proiecte mari de infrastructură. Mă refer la aparatul tehnic pe care îl avem. CJ în Suceava a intrat la treabă pentru drumul național paralel cu frontiera de la Vicov până în A7, am fost pe varianta ocolitoare de la Gura Humorului, suntem pe drumul expres Suceava – Botoșani și acum intră pe tronsonul de la Suceava la Păltinoasa. Cu oamenii pe care îi am eu la tehnic acum, să fac și zona de munte e extrem de complicat pentru că probabil vor fi și tuneluri. Și de aceea am sugerat CNAIR să intre pentru că au experiență. E cea mai dificilă zonă, pe care trebuie să și-o asume”, a conchis Gheorghe Flutur.