Flutur îi cere primarului de Dolhasca să comunice: „Suntem instituții publice și avem datoria să dăm explicații”

Un rezervor de apă care alimentează orașul Dolhasca s-a fisurat și a fost „reparat” cu crengi de copaci.

Avaria s-a produs undeva în luna decembrie 2022, atunci când membrana bazinului a cedat și a început să curgă apă. Știrea a devenit virală și a ocupat primele pagini, iar subiectul a fost dezbătut și în cadrul ședinței de Consiliu Județean.

Președintele CJ Suceava, Gheorghe Flutur, a fost de părere că o soluție pentru astfel de decizii de moment ar fi comunicarea exactă a situației, lucru pe care îl recomandă și Primăriei Dolhasca, adică primarului Isachi Decebal. 

„Am mai avut subiecte care s-au dus în presa națională și au o oferit o etichetă nu tocmai bună județului nostru. E vorba de comunicarea publică pe care trebuie să o avem: cu cât ești mai zgârcit în declarații, sau ai rețineri, cu atât mai puțin trebuie să ai așteptări. Suntem instituții publice și avem datoria să dăm explicații. Același lucru este și cu primăriile și o să le cer să iasă să comunice când apar astfel de situații. Eu înțeleg că sunt niște soluții de moment, niște artificii, la Dolhasca, dar dacă nu le explici ești deliciu național”, a spus președintele CJ, în cadrul ședinței ordinare de vineri, 10 martie.

Flutur a mai declarat că, atât ACET, cât și vicepreședintele Vasile Tofan, vor trebui să se documenteze exact cu situația de acolo, mai ales că în localitate se desfășoară un amplu proiect european.