8 martie nu are legătură cu atitudinea de Doamnă! O suceveancă care și-a parcat bolidul pe trotuar, deranjată că polițiștii au luat-o la întrebări

În ziua în care șoferițele din toată țara au primit flori, au fost felicitate și chiar au fost iertate pentru mici abateri de echipajele rutiere, o femeie din Suceava i-a supărat atât de tare pe polițiști încât aceștia au amendat-o chiar de 8 Martie.

Femeia de 30 de ani și-a parcat mașina neregulamentar, blocând un trotuar chiar vizavi de Inspectoratul Județean de Poliție, apoi s-a dus liniștită să-și rezolve problemele. Aceasta nu s-a grăbit deloc, iar două echipaje de poliție, unul de la Poliția Locală și cel de-al doilea, de la Biroul Rutier, s-au autosesizat. Într-un final, femeia a apărut și a fost sancționată. Directorul Poliției Locale Suceava, Ovidiu Doroftei, a explicat că agenții n-au putut să treacă cu vederea incidentul, chiar dacă era ziua femeii, pentru că șoferița nu a reacționat cum era de așteptat. Ea s-a arătat deranjată de apariția polițiștilor și i s-a părut firesc să lase mașina acolo din moment ce nu erau locuri de parcare în apropiere, iar ea se grăbea foarte tare. Șoferița a primit o amendă de 725 de lei și i s-au aplicat și 3 puncte de penalizare la permisul de conducere.