Gâza

Fructul hoției și titlul imaginii conferite de specialistul în germană, traducător din Werenka dar și originalul, așa:

Aceasta este o introducere în atmosferă, citiți ce scrie mai jos, deci:

TEXT ȘI PRETEXT

sau

Tocmagi de Cluj-Napoca, rățetă originală pentru gâzani, de le mai zice și guzani…

(Translatată pe slovă normală de un hoț bătrân, uitat în/sub ospiciile sufletului său zdruncinat de vedenii.

Uitat de ai săi, uitându-i pre dânșii

Dintr-un mal depărtat, privind la Gâzob, turburatul…

(parafrază după Horațiu,”Către Bullatius”, în traducerea lui M.Eminescu…)

Pe bastonul său de mareșal de hotel, lăsat la vatră este, oare, un A.M.R. ? Cine a făcut armata la pompieri și a dat pe tulumbă și pe goarnă, știe… Sau, poate, să fie o aluzie la numărul  de legionari, contestatari, dujmani ai regimului, dați în gât, rezolvați informativ-opeartiv, în opere olografe, cu doi de zero? Poate numărul indexărilor visate? Sigur însă știe doar cel de mai jos:

…care nu e cine credeți, nici nu poate fi, deoarece poartă o haină pe care nu o mai are de anul trecut, nu-i așa, deoarece a donat-o unuia mai sărac cu duhul chiar decât dumnealui! Ce putea să facă, betul om, altceva decât să ne mai aducă aminte de osmoza sa cu marea cultură bucovineană, desigur, care le-a permis lui și ciracilor săi pogo-pogo&narco-plodo să se pișe și să-și lase umorile alterate de venin și impostură în pământul sacru din monumentul Cetatea de Scaun a Sucevei, cu șanțul cetății, confundat cu orice șanț depozitar de loaze în stare euforică, sic volio, că așa vreau eu, eu și ursu care trece și pocăiții latră, ban să iasă și eu vă dau kultură kăkălău, să vă iasă pe nas, măi fuduilor! Eu, ursu și flutur, notre nomme sufit, cum a zis Stefan cel Mare, când a luat-o de nevastă pe Voichița, când a cântat pentru prima dată Cucuruz cu frunza-n sus, după cum voi nu știați nici cu kuru… Dar, luăm în considerare să fi fost un fals comis de dujamnii săi, el este dat în poză cu o haină pe care o a vândut* anul trecut la un anticariat pentru haine de consultanți artistici, în considerarea unei noi derogări! Fake news, fapte de -urism și de -imanism feroce, deoarece nu eu am spus ci donțu, iar  mâncarea de kkt cu lopata este, la mine, în fișa postului, la mine și la preș. CJ al PD…

        Mai an, cam pe vremea asta, organele locale de partid și de stat și-au luat inima în dinți și s-au decis să ia taurul de coarne, mai degrabă boul – dar nu am vrea să se interpreteze – și să externeze serviciile  unei slugi perimate, să-i sufle derogările fără de care nu puteau să-l plăteascu cu indemnizația lui Juda, indexată cu rata inflației milenare, când, deci, l-au dus cu mumosul  pe șeaua Tihuței și i-au dat duioasa a treia cizmă în kur, spre cele necesare, nu te vom uita niciodată, numa’ pleacă odată, că ne ieși pe nas, lepră cazonă nereformată !

Dar, iată, gazeta sa de perete de WC-eu public suprasolicitat dă semne de damph-uri noi  și emite iar efluvii de miasme clocite, dumnealui pare să-și fi venit în oară*, că de ce?

Deoarece se simte singur, ca Diogene în butoi, fără doage, fără ținere de minte, fără rușine, fără discernământ, cu toate ale porcului bătrân care se visează încă mistreț cu colți de metal alb, sticlind, inoxidabili, înspre dujmanii săi implacabili, -imanii și  -uriștii care i-au căzutără greu la mai* și nu a apucat să-i rupă în lupta de clasă…

Amestecând în perfide doze sulfuroase vechile sale regurgitări, vome, flegme cu mostre de falsă erudiție, producte băloase ale unui moroi, zombi, ca să ce?

Ca să-l mai pomenească lumea, poate înghite cineva hapul ca să-l bage în seamă și să-i răspundă  la dozele sale de venin, să-l valideze ca interlocutor, nu lăsați  să moară munca mea, nu e sigur dacă a spus-o Ciprian Porumbescu sau dumnealui simte la kur vântul rece al disprețului public, al naivului cititor care i-a luat de bune  enormitățile, confuziile și infuziile de impostură cu sfertodoctism…

       Nici nu merită băgat în seamă, sper din tot sufletul ca persoanele pe care încă le atacă printre panseurile sale de gâgă să nu o facă, orice intrare pe terenul său este un hatâr la care jinduiește de un an…

Încă de pe când i se pregătea festivitatea de atribuire a celei de-a treia cizme, am băgat de seamă că are o vocație a autodenunțului care sugerează anumite dezvoltări ale unui psihism alterat, în care o instanță interioară pe care nu o poate controla volițional tinde să îl dea în fapt, ca ceasul… Așa, fără sprijin de la CNSAS sau de la foștii săi utilizatori/explotatori informativ-operativi am aflat, din scăpările lui, cum a ajuns măcăleandru, pe ce filiere, pe cine mai dădea în gât, am mai aflat cum a exercitat fără drept anumite profesii, cum „a negociat”, vezi doamne, cu răposatul Pimen, alte năzdrăvănii de care unii nu îl cred în stare nici în ziua de azi, când dovezile sunt pe masă sau urmează să…

Pentru cine ar mai avea îndoieli de această factură, iată cine încearcă din nou să vă aburească cu rețete „transcrise” în litere latine, cine se dă expert în muzică, în istorie, comițând nu numai autodenunțuri obișnuielnice ci întărindu-le prin repetare, până la obsesie și sațietate de psihopat și sociopat sugerat…

Iaca:

„…După festival, fără nici o zi de recuperare sau de concediu de odihnă, treceam la celelalte. Începeam, mai întâi, repetiţiile cu „Zicălaşii”, cu care îmi propusesem să scoatem din uitare măcar cânte o sută de cântece străvechi româneşti. Întâlnisem, de-a lungul anilor, tot felul de partituri româneşti, prin vechile publicaţii străine, începând cu cântecul preferat al lui Ştefan cel Mare, „Cucuruz cu frunza-n sus”, publicat în „Wittenberger Gesangbuch” 1531, şi cu cel cântat de lăutarii suceveni, care însoţeau solia lui Ştefan, în 1502, la Krakowia, la înscăunarea regelui Altexander, cântec pe care îl notase călugărul Jana z Lublina şi care, ulterior, avea să se răspândească, sub numele „Haiducii”, pentru că îl dansaseră gărzile domneşti, în variante asemănătoare atât în Polonia, cât şi în Ungaria, ultima variantă maghiară a acestui ancestral cântec al neamului nostru fiind „Marşul lui Ráckóczi”. Chiar şi varianta liturgică, pe care o aranjase pentru orgă Jana z Lublina, o aflasem şi aveam să o reproducem, într-o primă lectură, la momentul potrivit. Cântecul acesta, care stă la originea „Căluşarilor” (melodia lui Sulzer sau Burada), a „Arcanului” şi a tuturor cântecelor „Ardeleanca” sau „Bătuta ardelenească”, obligă la o arheologie spirituală, cu atât mai mult cu cât noi izbutiserăm să găsim două variante ale „Arcanului” în Muntenia, una în Oltenia şi una în Dobrogea, iar dacă am mai fi avut sprijin, am fi putut identifica toate cele douăsprezece „Arcane” (arce zodiacale), despre care vorbea J. A. Vaillant, în 1857, într-o lucrare publicată la Paris….„

Delir crunt, amestec de idei fanteziste cu premise pieptănate nerușinat din cine știe ce cotloane ale internetului, o aglomerare de inepții, dintre care unele îți taie răsuflarea, văzând seninătatea cu care sunt debitate, la foc automat!

Oameni buni și onești fani ai unui impostor care v-a privit cum un baci își privește oile spre un folos numai de el știut:

Aflați că Ștefan cel Mare nu avea cum să asculte sau să agreeze cântecul numit „Cucuruz cu frunza-n sus”, pur și simplu pentru că titlul cântecului se referă la „cucuruz”, adică la porumb, așa cum a fost el denumit și mai este în unele zone din Ardeal și Maramureș, pentru asemănarea sa cu ceea ce este conul de brad, față cu știuletele de porumb… Conul de brad nu are frunză, nu are cum să fie „…cu frunza-n sus…”, prin urmare cântecul cu pricina se referă, doar ca pretext liric, la știuletele de porumb!

 

CUCURÚZ, (1, 3, 4) cucuruzi, s.m., (2) cucuruze, s.n. (Reg.) 1. S.m. Porumb (planta și rodul ei). 2. S.n. pl. Holde semănate cu porumb; porumbiște. 3. S.m. Fructul coniferelor; con. 4. S.m. Plantă erbacee din familia compozeelor, cu flori albe-gălbui dispuse în mici capitule (Petasites albus). – Cf. bg., scr. %kukuruz, kukurudza.%  Sursa : DEX ’98

Aici e aici: porumbul a fost adus și cultivat în Moldova pe la finele secolului al XVII-lea,din Polonia, doar un pic mai devreme decât în Transilvania și Maramureș!

Ștefan cel Mare ar fi putut fredona, cel mult, un, să zicem,„Hop țup-țup malai de hrișcă…”, în Moldova se mânca la greu mei și hrișcă, abia peste două sute de ani a apărut ici-colo porumbul, numit pe la început „grâu turcesc…”

Apoi, nu e de ici, de colo că „Wittenberger Gesangbuch…” este o culegere de cântece și imne religioase ale cultului reformat, orice aberație privind includerea frivolului cântec „Cucuruz cu fruntea-n sus…” în acea monumentală colecție de imne, expresie a eticii și culturii religioase germane, este chiar o blasfemie! Cine nu crede, să se uite aici și să ne spună și nouă la care pagină este cucuruzul lui Gâză:

https://blog.sbb.berlin/weltweit-einzigartig-und-jetzt-online-das-klugsche-gesangbuch-von-1533/

Nu este relevant că este scris în germană, într-o limbă de mare cultură și rafinament, puteți vedea și singuri, fie și numai ce nume sunt implicate, așa:

Das Klugsche Gesangbuch

„Das sogenannte Klugsche Gesangbuch ist eine von Martin Luther persönlich zusammengestellte Sammlung volkssprachiger (Kirchen-)Lieder, die er bei Josef Klug in Wittenberg erstmals 1529 drucken ließ. Von 1533 bis 1545 wurden mindestens vier weitere Ausgaben mit Klugs Druckersignet mit dem Motiv der Lutherrose über dem Baum des Lebens herausgegeben (VD16 ZV 6453, G 842, G 849, G 850). Da von der Erstausgabe heute kein einziges Exemplar mehr vorhanden ist, erscheint das Wittenberger Exemplar der zweiten Ausgabe von 1533 umso kostbarer. Das von außen unscheinbare Bändchen mit braunem Ledereinband wurde im Jahr 1932 von der Lutherhalle aus Privatbesitz erworben und ist heute das einzige nachgewiesene Exemplar weltweit…”

„Așa-numita carte de imnuri Klugsche este o colecție de cântece în limba populară (bisericească) compilată de Martin Luther personal, pe care le tipărise  Josef Klug la Wittenberg pentru prima dată în 1529. Din 1533 până în 1545 au mai fost publicate cel puțin patru ediții cu sigila tipografiei lui Klug cu motivul trandafirului Luther peste pomul vieții…”

 Martin Luther și „Cucuruz cu frunza-n sus”?  Nu vi se pare cam de Sasca, Costâna, Burdujeni sau alte zglobii așezăminte de cultură?

Să vă mai reamintim o strâmbă, nu chiar mică: În același spirit al autodenunțului ne-voit dar etalat, în timp, în gazeta sa de perete de tip WC martirul și mărturisitorul gâzob se lamenta că nu are habar nu să descifreze o partitură dar nici măcar nu știe să o țină corect, orientată în spațiu… Astăzi însă se dă specialist în muzică, emite judecăți care s-ar vrea de valoare, face arheologie culturală cu mijloacele babei cu mitraliera M-42, la Stalingrad…

Werenka:

Muscoiul își re-plasază invectivele tradiționale printre texte care ar dovedi, vezi bine, erudiția sa de „autodidact de geniu”, cum fabulos se exprima față de un membru al Academiei Române, Dimitrie Dan, absolvent al două universități prestigioase – teologia la Cernăuți și litere la București – într-o încercare de a se plasa într-un context cultural  de care este complet străin și complet ostil față de impostori… Mesajul care se insinuează spre prezumptivul cititor ar fi: iată pe cine pierdeți, pe cine subminați voi, întocmai ca Scipio Africanul, ediția constipată din sec. XXI, de la Cluj – ție popor bucovinean ingrat nu-ți va rămâne nici cenușa mea, dacă pierd nu-știu-ce proces… 

Ne oferă, deci, cărți, traduceri, „transcrieri” în litere latine, rețete de posmagi, ce a mai zis Daniel Werenka, pac o carte a acestuia pe care să o fi tradus dumnealui, deci nu Google translate… Cum e cu Daniel Werenka, de exemplu? Așa-zisa carte este doar un simulacru, textul botezat așa pentru naivi și fraieri care citesc doar titlurile de pe display-ul telefonului mobil, nu are nici un semn distinctiv care l-ar plasa în lumea recunoscută a cărților, nu are ISBN, nici un cod de identificare, este o fantezie a sa pe care noi ar trebui să o acceptăm drept „carte”… În virtutea aceluiași puseu de autodenunțare care îl macină pe dinăutru ca o lepră-în-lepră, undeva în același WC publicistic al său, el recunoaște că este complet străin de această limbă germană ostilă, mai ales când e scrisă cu caractere gotice… Vedeți mai sus una dintre obișnuitele sale trăsnăi, improvizație de analfabet nesimțit, în care „traduce” titlul original ”Das Fogarasser Gebirge…”(Munții Făgăraș…) prin „Peisaj cu topograf”! Sunt zeci, sute de exemple cu improvizații ale sale care trădează precaritatea mijloacelor sale de exprimare, specifice omului fără nici o meserie din codul CAEN, scăpat la butoanele culturii locale prin manevre ale politrucilor locali și ale unor iredentiști pe care nu-i numim, din rațiuni tactice… Cine s-ar putea prevala de „traducerea”, exercițiu de mâna a doua, rezultat din exploatarea iresponsabilă a mijloacelor oferite de  motoarele de căutare moderne?

Cine o face, o face pe riscul său!

Toată opera sa de mucava este afectată, ca de un mucegai invincibil, de grave confuzii, improprietăți de limbaj, exasperante colaje de idei delirant-cufuristice ce mimează o erudiție de tractorist care a citit multe cărți de Alexandru Dumas, precum și încă două, în tren…

Nu mai readucem în discuție exemplele discutate cu alte ocazii, confuzia penibilă pe care o face în mod curent între operațiunea de transliterare (trecerea unui text dintr-o grafie în alta…) și ceva ce el denumește fie translatare, fie transcriere, alte sute de improprietăți, iată unul resuscitat iarăși în textele sale, ultimele trei-patru, în care se umflă în pene cu fapta sa de „fonotecare” a unor melodii vechi, pe care le-ar fi repus în circulație cu martirii melodici ”Zicălașii”, nește unii basarabeni munciți de dorul leului, pentru că altfel nu se poate explica cum s-au lăsat duși de nas ca de căpăstru de un impostor sfertodoct, aflat în faza de delir, cel care nu știe cum se abordează, din ce unghi, o partitură, dar le explică unor absolvenți de Conservator, muzicieni de profesie, cum e cu muzica. Deci, „fonotecare” este, conform dicționarelor, doar atât:

• Selecționare și racordare a părților utile ale fonogramelor înregistrate pe bandă de magnetofon sau pe film cinematografic.

etimologie:

• fonotecă

Ce, pentru cine, pentru ce fonotechează el, ce înțelege prin aceasta? Qui prodest, bade?

Cine ar putea lua în serios o arhivare, să zicem, a unor interpretări lipsite de talent, de nerv, de simț artistic, făcute de o loază, absolvent scremut al unui liceu, care își câștiga o pâine albă prin două aburcări de kur comise de organe interesate, prin derogări ale unor miniștri unguri și ale unor utilizatori de bască jegoasă? Cine???

Mesajul nu este pentru el, se adresează însă acelora care s-ar lăsa ispitiți de gemetele sale scremute de martir și marturisitor bucovinean, exilat la Cluj de către  –imani și  –uriști, nește răi care, mă-nțelegi, nu-i recunosc opera sa cioclopedică, de savant bukowinean care a studiat(!!!) în biblioteci din LWOW, după cum crede unul dintre ofițerii  pe care i-a inghesuit cu opera sa olografă de măcăleandru&kronko (seulement pour le connaisseurs, cum ar zice altă loază, consultant artistic …)

Foarte pe scurt, doar aluziv, uneori să ne referim la traseul său șerpesc, onctuos, bălos, care l-a dus astăzi să-și morfolească o pensie frumoasă, banuim, scăpat la mustață de darea în vileag de către CNSAS, migălit anume ca să ascundă  opera olografă a unor lepre cazone… Ros pe dinăuntru de viermele trufiei dar și de un excedent de venin din rezerve instituționale pe care nu a mai apucat să le scuipe spre public, ce ascunde dumnealui?

Nu putem vorbi detaliat cu ce s-a ocupat pe fața ascunsă a Lunii, după zisa revoluție, că e ilegal, vezi bine, a lucrat pentru popor și democrație!! Înainte însă de 1989, câțiva actori ai meseriei de ofițeri de informații (unii dintre ei mai trăiesc și stau bine cu memoria și numele conspirative…) se refereau la el ca la „omul nostru”, colegii de breaslă îl evitau ca să nu se contamineze de unele năravuri ale sale, îl considerau un „autor” prolific care scrie mult și prost, un fel de epigon păunescian, cu propensiuni obscure… Eroii prozei sale olografe au fost, pe scurt, mulți artiști, scriitori, actori considerați a fi simpatizanți sau chiar protagoniști ai unei extreme drepte de vodevil, am zice azi, niște unii care se îmbătau în fosta casă a lui C.Z. Codreanu și, după un consum adecvat de votcă, făceau salutul legionar și răcneau ceva, o lozincă de gen… Nu se știe exact de ce, poate din cauza unei deconspirări făcute la beție în exercițiul unei sarcini individuale pe lângă un cunoscut actor, să zicem, poate așa a vrut organul, să finalizeze dosarul, cumva, dar a fost rechemat la vatra sa din Suceava, unde erau legionari kklău, popi infecți, luptă de clasă, intelectuali cu studii complete dușmănoși, hectare de dat în gât, manuscrise de sertar, martiri și mărturisitori de la care a utilizat, mai târziu, paralimbajul legionaroid de care se prevalează și astăzi unii dintre cei care au avut de-a face cu „problema legionară…”

Aceste este un scurt rezumat, o incursiune în prefața unei cărți fără ISBN, am putea însă zice ceva și despre perioada post revoluționară? Mai pe departe, că omul să fi lucrat pentru democrație, supt legi nouă… Am putea zice că, în timp ce mulți nu mai dădeau nici scuipatul pre el, ca preț corect, democrația originală l-a recuperat, că, deh, presa trebuia controlată, cumva, nu existau manuale, dar ce facem cu popii cu pădurile, cu monarhul care vine la Putna? Mai ales, ce facem cu Pimen, acest opiu al bukowinenilor? Să fie aceasta perioada în care a prins un os cu măduvioară bună, cea în care Flutur era când „fascist” când „nazist” ? Dacă nu se prinde nimeni pălmaș la mâncat kkt roșu, nu e bun, oare, și  unul care mimează erudiția dar riscă să crape de foame în noul regim? Oarecând, să fi intrat în scenă și Lordul CUASC, dumnealui domnul Gavril, care lăcuia cu domiciliul pe aceeași scară, ba chiar la același etaj, ușă de ușă, cu un adevărat spion, astăzi la loc cu verdeață, care să-i fi dăruit lui Gavril soluția: ecce homo, ăsta te va sluji pe tine și pe cauza ta, până la a doua venire a lui Iliescu la Cotroceni, poate și la a treia, ăsta îl rezolvă pe Pimen, vei ști…

Însă viața omulu’ (cum zic ieșenii…) este o sumă de cumpene ce ți se arată doar  ca o lucire mată de cuțit care îți caută jugulara…

Cum s-o dai la întors când feșterul Ghiță a ajuns, impins de popor, în pozițiunea de prim-secretar al CJ al PD,„fascistul”, „nazistul” Flutur, însă Dumnezeu și organul tutelar să-i fi suflat scăparea, drept care a scornit din preeria internetului celebra imagine cu rol de captatio benevolentiae cu emigranții ardeleni de pe șeaua Tihuței, spre Bukowina… O aluzie fină la strămoșii domnului Flutur care, se zice, nu are atâta minte pre cât are orgoliu și ițari și curauă, strămoși despre care el crede și în ziua de astăzi că au venit din Bistrița Năsăud, pe la 1762, ca să se stabilească la Comănești, în pregătirea forjării unui viitor leader…

Și, mai jos, imaginea reală, ciordită de pe site-ul austriac, intitulată „Mocani mergând la târg”. Mocanii viețuiesc dintotdeauna la ei acasă, în Țara Hațegului… Dacă însă intenția eruditului de doi lei e să dea cu jula în cultură, atunci ei locuiesc unde vrea el și se duc idem, unde vrea el, ca să asta, adicătelea ca să captatio benevolentiae gospodin Ghiorghi, pe care în altă viață politică, mai roșie, l-ai făcut „fascist&nazist” și l-ai înjurat slobod din toți rărunchii… Cum te scoți? Ca mai sus!

Nota M.C. – ei sunt când „emigranți”, când „bejenari”, trec fie prin pasul Tihuța, fie pe „șeaua” Tihuței, dupe cum îl apucă pe el durerile facerii și contrafacerii… Nu degeaba, persoana din dreapta aduce cu un prezumptiv strămoș al lui Flutur, nu?

Nu o mai lungim, după ce a schimbat poziția kurului din cele două bărci sprea cea mai sigură, Gâză a băgat de seamă că terenul e alunecos, a scăpat la mustață de rezerva de cadre, numa’ bine că se ițise internetul, o fabuloasă sursă pentru copy-paste și pentru erudție mimată, pe bani buni, pentru un statut de cioclopedist… Că e mai bine să controlezi ziarele democrate și pe ziariștii lihniți prin drenarea publicității și a pișcoturilor, decât conducând ziare bicisnice, pe care nu le citește nimeni, fiindcă… Că la ce sunt bune derogările de studii, dacă nu la edificarea și consolidarea culturii statului de drept român?

Zi că nu-i așa!

Așa a ajuns dumnealui nu numai un combatant feroce împotriva popilor care nu se mai satură de cetină ci și om de cultură, cu texte și imagini șparlite de pe internet, un domeniu rezervat, crede el și acuma, încât unele imagini ciupite din lucrări și colecții austriece, protejate prin copy-right, le dedică, printr-o formulă explicită, copiilor săi, ca pe un trofeu, ca pe ceva care îi aparține… Căci a fura este o virtute, numa’ să nu te prindă, că cum te prinde cum te regulează reacțiunea –imanistă&-uristă, niște răi acolo, pervertiți cu ocazia studiilor pe care le-au făcut, ei știu de ce… Între noi fie vorba, dumnealui reprezintă un caz tipic de pagubă colaterală produsă de acest formidabil mijloc de comunicare, de democratizare a culturii, care este internetul…

Dozarea efectelor, amestecul cuvintelor și frazelor, calitate delirului kufuristic rezultat, astea se pot tranșa, mulți văd puțini pricep…

Stive de „cărți” legate cu sfoară de cânepă ale eruditului Gâză, publicate pe banii CJ/CCB, uriașul cu picioare de lut din portofoliul feșterului parvenit, zac și astăzi pe la primăriile și primarii „noștri” care le-au primit ca pe o sarcină de partid, ba chiar de stat, iaca, o să ne adăpăm și noi de la înțelepciunea dumisale, când om avea timp…

Doamne, câte cărți, câte broșuri, i s-ar putea dedica impostorului, câte colaje cu furturi de texte și imagini, spre neuitare…

Până atunci, însă, să pomenim, spre meritată ilustrare, câteva exemple ale muncii sale, pe care nu ar vrea-o uitată și, ca să fim cinstiți, nici noi nu o vom uita:

       Cea mai dedestabilă lucrare a sa, una care nu poate trece neobservată pentru că este atât de hidoasă, este așa-zisa „Mișcare pentru salvarea Bucovinei” cu așa-zisul „Manifest al mișcării pentru salvarea Bucovinei” în care, ori că de canalie, ori ca slugă a unor interese străine și dragi iredentismului rutean, face valuri și spume incitând pe neștiutori și neisprăviți la un fel de autonomie a Bucovinei, cerând pretinse drepturi nerespectate, în baza „tratatului de pace de la București”… Precaritatea sa morală și intelectuală se arată în toată hidoșenia sa, prostia corcită cu răutatea structurală, confuzia valorilor, necunoașterea  contextului juridic și istoric, inadecvarea la spiritul locului, deoarece: „…statut legitim garantat, pe plan naţional şi internaţional, prin Pacea de la Bucureşti, din 7 mai 1918…” nu se poate și nu va fi obținut niciodată fie și pentru simplul fapt că așa zisul tratat nu a fost validat niciodată, nu a produs niciodată efecte juridice, nu este înscris în nici o colecție de documente diplomatice valabile, sediul materiei pentru regimul juridic al României, y compris al teritoriului numit de străini Bucovina se află în documentele diplomatice, în tratatul de la Trianon… Nu există nici o imprecație potrivită pentru fapta acestui josnic imbecil care mimează indignarea pentru că a fost făcut trădător dar care, atenție, produce și astfel de insinuări precum cea de mai jos pe care nu a explicat-o niciodată coerent, de fapt, nici el dar nici aceia care l-au stipendiat și s-au folosit de serviciile sale atât de jegoase:

Și azi încă am vrea să știm de ce sârma ghimpată are culorile drapelului României, pe cine ținem noi îndărătul sârmei ghimpate, loază, neisprăvitule, care nu ești trădător de neam și țară, dar ce ești, totuși?

Starea sa îndoielnică, psihismul său susceptibil de interpretări  nu neapărat difuz-liniștitoare ar duce pe locul doi, dintre enorm de multele propuneri, această imagine care se constituie și într-un barometru al calității prestațiilor sale, în orice domeniu, deci:

Între noi fie vorba, acest titlu stupid, improvizat de către autor ca să acopere,cumva, hăul din traiasta  sa cu povești, este din aceeași stirpe, același cut, să zicem, cu clișeele ieșite din același spirit supeficial și  bicisnic – „ Hai în Bucovina”, „Gradina Maicii Domnului”, ”Crăciun în Bucovina”, altele pe care le cunoaștem… Ca și cum nașterea la români ar fi o instituție națională originală iar porcul în Bucovina se taie cu gâdiliciul, nu cu cuțitul… Cât despre atribuirea de autori cu hârzobul („patrarea”, nu?) nu ne băgăm, este un patent gâzist îndelung exersat !

Iată de pe, hai să zicem, blog-ul său like a WC, pe aceeași pagină, fără spațiu între ele, două imagini identice… Priviți și vă minunați, autorii sunt diferiți, titlurile diferite… Marele specialist, cu operă pe care nu se cuvine a o pângări…! Iată și imaginea autentică, ciupită (furată…) de dumnealui dintr-o colecție digitală austriacă accesibilă oricui:

 

„Recunoașterea paternității” de E. Maximovicz…

Să ne înțelegem: cele două imagini de mai sus sunt plesnite așa de către marele specialist, cu „operă”… Imaginea reală am pus-o noi, aici, ca să vă decideți ce încredere să-i acordați, așa, atins periodic de câte un puseu de manie a grandorii…

Autorul acestui fals jenant, probă și de prostie și de incompeteță, pretinde că traduce din limba germană, din Daniel Werenka, care nu-știu-ce, adevărata istorie a bukowinei, nu-i așa, pe care numai el și inițiații săi care pupă poala anteriului prim-secretarului CJ al PDL o cunosc, fiindcă s-au adăpat cu știința de carte din partea bună a internetului!

Toate bâzdâgăniile sale, puse la un loc, pentru a se contura o imagine integratoare a stării sale, inclusiv de sănătătate, sunt atât de multe încât s-ar comite nedreptăți etice și estetice, favorizând expunerea lor…

Cum ar mai fi, de exemplu, cartea despre Rădăuți pe care a tuflit o imagine a Cernăuțiului… Că, în general, așa fac oamenii deștepți și integri, îți povestesc Scufița Roșie, cu imagini din Albă ca Zăpada…

Erudiții, în special, specialiștii în lingvistică, etnologie, mitologie, instruiți la cursuri scurte, de câte 45 de zile, pe la diferite academii de pădure…

Nu este o simplă evocare, o trecere repetată în revistă a unor monumentale erori, cauzate de incompetență și sfertodoctism…

Surse convergente susțin un incredibil efort de revenire în prim planul culturii sucevene, însă cum?

Boncăluind cu plodul prin baruri și cârciumioare,sub egida pe care o vedeți în imagine, afișată în spatele lor,adică TOALETĂ… O recunoaștere tardivă că din asemenea surse își trag ei sevele,își nutresc „arta”,fanii pot să-i vadă și să-i aprecieze chiar la sursă ?…

Artiști de buda? Sau pesta a artiștilor?

Un scenariu credibil este acela că de acolo își trag seva, se îmbibă de arome iar la sfârșit trag apa…

Nu știm, dar de fapt nu are relevanță, dacă imaginea este recentă sau de pe vremea când bucălatul plod încă nu se dedase la iarbă-n-nas…

Dar, si non e verro, e bene trovato…

La fel, nu ne mai întrebăm, în zadar, de ce nu dezmint cei care l-au scos la iveală și s-au folosit de propensiunea sa spre mizerie morală și scandal perpetuu, de ce nu îi dau peste mână sau peste bot când sare calul, acestea trebuiau să se petreacă mai demult… Concluzia, teribil de jenantă, însă, rămâne: cum e sacul e și peticul, altfel spus și autorii săi numa’ că sunt la fel de isteți, la fel de canalii, pentru o relație atât de îndelungată trebuie să existe o anumită compatibilitate, de tipul milițian-hoț de buzunare, șofer-basculantă, profesor-elev, antrenor- sportiv…  Așa se explică și standardele penibile,joase, ale vieții culturale din Suceava, ele au fost ctitorite, post-revoluționar,de astfel de compatibilități jigodiale, în care consilierul artistic cu derogare de studii îl învață pe demnitar, pe utilizatorul său, că pertractare înseamnă petrecere, că ospicii= auspicii, că fetid înseamnă febra fetei, precum și altele…

Anton Pann: De departe – trandafir! De aproape – borș cu știr!

Zicem și noi din drâmbă:

La ușa toaletei-ți cânt

Acum câteva pârțuri,

Vânturi scremute cu avânt,

Ascunse în prepuțuri… 

Din toaletă ne-am nutrit

Și ne-am întoarce-acolo

În budă, doamne-am năzuit,

Mai lasă-ne un solo…

 Îmi asum riscul de a mă repeta, autocitându-mă, așa:

„…(Gâza) un reziduu amnezic al unor politruci neisprăviți care s-au jucat cu focul în dozarea efectelor colaterale ale unor operațiuni lipsite de valoare și consistență, într-un domeniu sensibil și vitregit – cel cultural… Și pe care unul dintre ei a crezut că poate să-l plătească cu un fel de monedă virtuală, comincoin, pe când hămesitul impostor avea o foame moleculară de lei, altul a crezut că-i va stinge insațietatea cu o feudă pe care i-a incredințat-o ca pe-o rentă viageră…
Nu întotdeuna însă pensionarii evadați de la așezămintele de la Sasca&Asimilatele pot fi reîncazarmați la fel de ușor precum au fost când li s-a incredințat briciul, ca la maimuțe, fie că vor, fie că nu vor, beneficiarii serviciilor sale vor deconta succesurile la momentul potrivit, când le va fi lumea mai dragă, pe la alegeri, pe la stuchitul mâțelor…”

Tot spre dumnealui, fostul arendaș aruncat la magazia cu efecte uzate a cine știe cărei UM dezafectate, îndreptăm un sfat aproape amical: Să te ții de nas, hodorogule, ca să poți trece oarecum prin propria putoare de kkt dospit, ca printr-o pâclă toxică, refulată prin neglijența utilizatorilor organici, adică de la organe…

Vade retro, Satana!*

*Vade retro, Satana – Abrevierea textului Vade Retro Satana (V R S) pe versoul medaliei Sf. Benedict.

 

*codul ISBN

Codul ISBN reprezintă numărul internaţional standardizat al cărţii.

Este întotdeauna format din 13 cifre grupate în 5 segmente de lungimi variabile, separate de cratimă:

• prefix 978 – identifică producţia editorială de carte la nivel internaţional;
• codul de ţară – indică grupul naţional, lingvistic sau geografic. Acest segment desemnează grupul lingvistic (limba) editorului, şi nu limba în care este publicată cartea; 973 si 606 identifică editorii din România
• codul de editură – identifică editorul documentului. Lungimea sa variază în funcţie de numărul lucrărilor publicate de editor;
• număr de identificare a documentului – numerotează documentul printre publicaţiile editorului;
• cifra de control – este ultima cifră a codului ISBN. Aceasta permite verificarea validităţii codului ISBN.

 

*o a vândut – după T. Arghezi: „Mâhniri”, „…pândind să iasă, prin perdea/o a văzut din cer pre ea…”

*a-și veni în oară”… – formulare din Bucovina profundă = a-și reveni, a-și veni în fire, a-și recăpăta cunoștința…

*mai = ficat (popular în Bucovina)

 

 Unei gâze veterane, făcute la apelul de seară

O gâză care, acum un an, în voma sa a sucombat

La figurat, capitis diminutio, cum ar fi,

Iese din nou, la o partidă de mâncat kkt,

Plăcut remember – ciocănitoare, colibri

 

Și măcăleandru, kronkozaur  perimat…

Bâzâie liniștit, poți să mai tragi o tură

Liber de sarcini și, în fine, pensionat,

 Până s-ajungi la insectar, cu bukowină-n gură!

 

Însă nici nu exagera, cerșind un preț

Că nu ai derogare și pentru dispreț!