Germania legalizează canabisul. Nemții vor putea să dețină până la 30 de grame și chiar să-și cultive singuri plantele

Guvernul german a deschis miercuri calea pentru legalizarea canabisului, deşi este încă neclar dacă proiectul va fi acceptat la nivel european. Conform planului aprobat de cabinetul cancelarului Olaf Scholz, canabisul şi substanţa activă tetrahidrocanabinol (THC) nu vor mai fi clasificate din punct de vedere legal ca fiind narcotice, notează Agerpres.

Achiziţionarea şi deţinerea a până la 30 de grame de canabis nu vor mai fi considerate infracţiuni, cultivarea privată ar fi permisă într-o anumită măsură, iar vânzarea către adulţi în „magazine specializate autorizate” şi chiar în farmacii ar fi posibilă, conform planului guvernului german.

Dacă acest lucru chiar se va întâmpla, rămâne de văzut, în condiţiile în care normele europene privind canabisul ar putea sta în calea legalizării sale în Germania. Cadrul juridic internaţional oferă „opţiuni limitate pentru implementarea proiectului coaliţiei”, conform documentaţiei aprobate de către cabinet.

În acordul lor de coaliţie, Partidul Social Democrat (SPD) al premierului Scholz, Verzii şi Partidul Liber Democrat (FDP) au fost de acord cu introducerea „distribuirii controlate de canabis în magazine autorizate adulţilor în vederea consumului”, scrie observatornews.ro.