Încă un proiect finanțat de la bugetul local, implementat în comuna Poieni Solca

Investițiile continuă în comuna suceveană Poieni Solca. De curând, unitatea administrativ teritorială a implementat un nou proiect de investiții ce contribuie atât la creșterea confortului cetățenilor, cât și la imaginea comunei. Este vorba despre trei noi spații de refugiu pentru călători, ce au fost amplasate în stațiile pentru transportul în comun.

Potrivit edilului Dumitru Lăzărean, investiția a fost realizată cu bani de la bugetul local al comunei Poieni Solca, iar prețul unui astfel de refugiu se ridică la aproximativ 18.000 de lei.

Reamintim că, tot anul acesta, Primăria Poieni Solca a amplasat la cele trei intrări în comună câte un totem care respectă arhitectura zonală și care oferă informații celor care tranzitează sau vizitează localitatea.