Militarii Detașamentului de Pompieri Rădăuți și ai Gărzii de Intervenție Siret, împreună cu lucrători ai Serviciului Voluntar pentru Situații de Urgență Frătăuții Vechi, au intervenit în noaptea de luni spre marți cu cinci autospeciale de stingere și un echipaj SMURD, pentru localizarea și lichidarea unui incendiu izbucnit la sinagoga dezafectată din municipiul Rădăuți.
La sosirea echipajelor, incendiul se manifesta generalizat la două construcții anexe, corp comun, iar flăcările erau propagate la acoperișurile din lemn ale clădirilor alipite de acestea, o sinagogă dezafectată, o casă de rugăciune, o anexă de locuit și o locuință. În urma incendiului s-au degradat mai multe elemente de construcție ale clădirilor afectate. Incendiul a fost lichidat la ora 8:15, iar suprafața totală afectată de foc a fost de aproximativ 500 de metri pătrați.
Cauza probabilă de izbucnire a flăcărilor a fost efectul termic al curentului electric, generat de un cablu electric defect sau neizolat corespunzător.
Din fericire nu s-au înregistrat victime, iar pompierii au salvat bunuri din interiorul construcțiilor afectate de foc, dar și o locuință învecinată.