Ioan Stan: „În doar două săptămâni de la preluarea conducerii Guvernului, PSD a oprit creșterea prețurilor la alimente”

În doar două săptămâni de la preluarea conducerii Guvernului, PSD a oprit creșterea prețurilor la alimente, rezolvând astfel principala problemă a românilor – anunță senatorul PSD de Suceava, Ioan Stan.

Într-un comunicat de presă transmis vineri, 30 iunie, parlamentarul sucevean a declarat că măsura limitării adaosului comercial se dovedeşte a fi eficientă şi agreată de toate părţile implicate.

„Contrar unor temeri, exprimate inclusiv de Consiliul Concurenței, decizia a fost luată prin consens cu operatorii economici, astfel încât piața să nu fie perturbată iar furnizarea produselor alimentare cu adaos plafonat să nu fie întreruptă.

Drept urmare, la producători nu există o limită privind stabilirea prețurilor şi nu se intervine în niciun fel asupra prețurilor de vânzare ale fermierilor. În schimb, la procesatori, cota maximă de adaos comercial este de 20% peste costurile de producție. Distribuitorii vor avea cota maximă de adaos comercial cumulată de 5%. Adică indiferent câți distribuitori sunt pe lanțul comercial, adaosurile cumulate ale acestora nu pot depăși în total 5% din prețul de vânzare al procesatorului. La retaileri: cota maximă de adaos este de 20% față de prețul de achiziție de la distribuitori/procesatori sau fermieri. În acest adaos maxim sunt incluse și așa-zisele taxe de raft.

Conform OUG, toate contractele comerciale în desfășurare se vor modifica în termen de 30 de zile. Deci de la începutul lunii august toate contractele vor aplica prevederile detaliate mai sus.

Din punctul nostru de vedere, cel mai important aspect al acestei OUG este plafonarea adaosurilor comerciale la produsele de bază. Acestea sunt:

1)         Pâinea albă simplă cu gramaj cuprins între 300g-500 grame, fără specialități;
2)         Laptele de vacă proaspăt 1L, grăsime 1,5%;
3)         Brânza telemea din lapte de vacă vrac;
4)         Iaurtul simplu din lapte de vacă, 3.5% grăsime, cu gramaj maxim 200 grame;
5)         Făina albă de grâu ”000” 1 Kg;
6)         Mălai 1 kg;
7)         Ouăle de găină calibrul M 10 buc;
8)         Uleiul de floarea-soarelui 1l;
9)         Carnea proaspătă pui (pui întreg, tacâmuri, pulpe, aripi – varianta standard);
10)       Carnea proaspătă porc (carne lucru, pulpă, spată);
11)       Legumele proaspete vrac (roșii, ceapă, castraveți, fasole uscată, morcovi, ardei gras și ardei kapia);
12)       Fructele proaspete vrac (mere, prune, pepene roșu, struguri de masă);
13)       Cartofii proaspeți albi vrac;
14)       Zahăr alb tos 1 kg;

Avem convingerea că această măsura va proteja puterea de cumpărare a românilor cu venituri mici și medii, care au fost cel mai afectați de inflație”, a transmis Ioan Stan.