Arhiepiscopia Tomisului pregăteşte pentru Bobotează 150.000 de sticle cu agheasmă ce vor fi distribuite credincioşilor, etichetarea acestora fiind făcută de voluntari, a declarat, marţi, IPS Teodosie.
„Aici (la Palatul Arhiepiscopal – n.r.) se etichetează cele 150.000 de sticle care se vor umple poimâine, pe data de 5 ianuarie, în ajunul Bobotezei. Este o osteneală plăcută pe care credincioşii noştri o pregătesc cu multă dragoste şi cu multă bucurie”, a spus arhiepiscopul Tomisului, într-o conferinţă de presă, potrivit Agerpres.
Apa va fi sfinţită în faţa Catedralei Arhiepiscopale, unde sunt pregătite zeci de butoaie.
Pe 6 ianuarie, procesiunea religioasă se va desfăşura, ca de obicei, cu care trase de boi şi măgari, şi se va merge în Portul Tomis.
„Această apă se sfinţeşte doar în două zile, în cadrul Sfintei Liturghii, către sfârşitul Sfintei Liturghii. În ajun, pe 5 ianuarie, şi în ziua de Bobotează. Noi, în ajun, la 5 şi 25 dimineaţă, vom începe Sfânta Liturghie, ca să fim gata până pe la ora 7,00 – 7,30 să sfinţim apa în faţa Catedralei, unde sunt pregătite zeci de butoaie, multe dintre ele mari de câte 5.000 litri fiecare, altele de câte 2.000, 1.000 sau 500 de litri, în aşa fel încât să avem peste 100.000 de litri ca să umplem cele 150.000 de sticle şi să aibă credincioşii în ziua de Bobotează, să ia apă sfinţită. Atunci vom merge cu carele cu boi şi cu măgari în Portul Tomis şi acolo vom sfinţi apa, vom sfinţi şi marea, butoaiele vor merge prin oraş, vor mai da apă creştinilor care vor ieşi în cale, preoţii vor stropi cu aghiazmă să sfinţească oraşul nostru, un oraş creştin botezat de sfântul împărat Constantin cel Mare, pentru că de aceea se numeşte Constanţa, că s-a numit în vechime Tomis”, a declarat IPS Teodosie.
Întrebat câte persoane estimează că vor participa la manifestarea religioasă de Bobotează, IPS Teodosie a spus că 20.000, amintind totodată de restricţiile impuse anul trecut de autorităţi din cauza pandemiei de coronavirus.
„Anul trecut erau restricţii, vă aduceţi aminte, autorităţile ziceau să nu veniţi, eu vă spuneam să veniţi să nu e niciun rău. Şi iată, am primit confirmări de la Justiţie că nu s-a îmbolnăvit nimeni. N-am fost amendat, n-am fost criticaţi, dimpotrivă s-a confirmat că sărbătoarea a intrat în drepturile ei, pentru că apa sfinţită vindecă şi nu îmbolnăveşte. (…) Dacă anul trecut au fost peste 10.000, sper să fie 20.000 anul acesta. Şi vor fi, pentru că oamenii sunt dornici să sărbătorească această zi frumoasă, plină de daruri”, a declarat acesta.
Arhiepiscopul Tomisului a mai spus că în acest an nu le va mai da ziariştilor motive să spună că a urcat pe cisterne ca să sfinţească apa pentru că acum există un număr suficient de butoaie.
„Apă garantată, curată, care se sfinţeşte în aceste butoaie, nu o să vă mai dau motiv să spuneţi că m-am suit pe nu ştiu ce (…), înainte puneam în butoaie şi mai rămâneau destule tone în cisterne. Noi vom aduce cisternele cu apă de la ora 05,00 şi vom umple toate butoaiele, am destule butoaie, vor fi vreo 25. (…) Pe cisternă cred că nu e nevoie să mai urc. (…) Era nevoie, de aia urcam, nu vroiam să fac neapărat exerciţii fizice”, a afirmat IPS Teodosie, potrivit psnews.ro.