Iz de discriminare la Grădinița „Sf. Ioan cel Nou de la Suceava”. O fetiță de 4 ani nu este primită pentru că are diabet

Grădinița „Sf. Ioan cel Nou de la Suceava” este ceva la care părinții din municipiul Suceava se gândesc imediat după ce ajung cu copilul acasă de la spital, de la naștere, practic! Și, dacă minunea se întâmplă și ajungi, totuși, să intri cu micuțul la grădinița aceasta, se pare că provocările sunt abia la început.

O mamă ce a gustat din paharul amar al excluderii nejustificate din societate a povestit cum managerii acestei unități de învățământ sunt „pentru unii mumă, pentru alții ciumă”. Chiar dacă la Grădinița “Sf. Ioan” sunt copii cu probleme destul de grave de sănătate, Anastasia, o fetiță cu diabet de grad I, a fost trimisă acasă.

„Ne-au primit pentru o perioadă de probă, iar după o săptămână în care lucrurile au mers mai mult decât bine, glicemii bune, cadru specializat care îi administra insulina de la prânz ne-au spus că nu mai putem să venim cu ea decât după ce trecem de un interviu, în fața unui consiliu, interviu ce costă 600 de lei. Apoi, ni s-a spus că nu are sens să ne prezentăm la interviu și să dăm și suma respectivă de bani pentru că nu acceptă astfel de cazuri în grădiniță”, povestește mama Anastasiei.

 În replică, reprezentanții grădiniței au spus pentru Monitorul de Suceava că micuța avea valori ale glicemiei instabile, oscilante, care necesitau supraveghere și îngrijire deosebită. Totodată, s-a dat exemplu că într- o zi, în timpul somnului, glicemia fetiței coborâse la 40.

Mama fetiței susține că aceasta este o informație eronată deoarece aparatul are și momente când dă rateuri și a pus la dispoziție graficul cu glicemia fetiței din ziua respectivă menționând că micuța se simțea perfect normal în momentul în care aparatul afișa valoarea aceea mică.

De altfel, mama fetiței a declarat că dezamăgirea e cu atât mai mare cu cât această instituție de învățământ propovăduiește iubirea dintre semeni, dar exclude un copil cu diabet, ca și cum ar avea cea mai molipsitoare boală.