Jandarmii fălticeneni i-au restituit portofelul unui băcăuan care s-a oprit să facă poze în Fălticeni

Jandarmii din cadrul Detașamentului de Jandarmi Falticeni, aflați în timpul serviciului, au găsit un portofel care conținea suma de 1.602 lei și un card bancar.

Aceștia au efectuat verificări, iar în urma acestora s-a constatat că portofelul aparținea unui bărbat în vârstă de 55 de ani, din Bacău, aflat în trecere prin Fălticeni. Bărbatul s-a oprit să facă câteva fotografii, punând portofelul pe plafonul mașinii, iar la plecare a căzut.

„Recunoscător pentru gestul camarazilor noștri, proprietarul le-a mulțumit pentru modul exemplar în care au acționat. Acesta nu este primul exemplu remarcabil al jandarmilor fălticeneni cu care ne mândrim, dar este o dovadă vie că spiritul civic și profesionalismul ne definesc.

Vă recomandăm să acordați o atenție sporită bunurilor dumneavoastră, iar în situația în care găsiți obiecte pierdute, le puteți preda celei mai apropiate unități de poliție!”, a spus sergent major  Roxana Iuliana Botezatu, purtător de cuvânt al Jandarmeriei Suceava.