LEGEA ANTIVACĂ…

VACILE  RĂTĂCITOARE, LEGEA LOR, ALTE ASPECTE SURPRINZĂTOARE (aparent fără legătură…)

Legea antivaca 001

Destul de des, doamna Angelica Fădor iese în presa, fie ea locală sau națională, și ne atenționează, duios dar și ferm, asupra „succesurilor” liberale, fără să-i pomenească pe inamici sau trădători, insinuând însă fin că ne-a picat norocul pe scăfârlie, iaca ce corn al abundenței stă să cadă pe capul nostru, unele au și căzut În poala noastră și a popii, vezi bine, care a fost pupată corespunzător, iară noi, soro, nemica, noroc că ne mai spune ea una-alta…

Ca cum ar fi acestea:

…aproximativ 13 milioane de cetățeni vor beneficia de compensarea facturilor la electricitate, astfel încât să nu resimtă creșterea prețurilor….

Dar și:

După cum a spus premierul, plafonarea prețurilor la energie în România va fi o decizie luată în prima ședință de Guvern, după ce se va rezolva criza”, a declarat deputatul PNL de Suceava.

Cu o nuanță, pe care o introducem noi, ca cârteală, (cacofonia este intenționată, din rațiuni tactice!) astfel:

Chestia cu compensarea facturilor la electricitate (cu gazele a rămas pentru un alt anunț, pesemne…) seamănă cu o tâlhărie la drumul mare, vine unul care are în spate o multinațională sau alți tâlhari lirici, te lasă în kuru gol, apoi, la plecare, îți dă, de milă, o frunză cu care să-ți acoperi părțile rușinoase, cum ar fi fața sau zona inghinală: Ia, mă, de la noi, ca să nu zici că suntem chiar așa ai dracu’ și nici să nu te vadă careva cât de sfrijit ești, o mai ai și mică… Adecă, fața!

Însă nu se mai știe sigur ce ne face/ce ne dă guvernu’ meu, că ezită – ori compensare ori plafonare, numa’ să treacă criza, adecă numa să rămână Kîtzu pe platformă, la butoane, sunt ceva dificultăți, în sensul că trădătorii de la USR+ pot să ceară oricând, în spiritul platformei lor, să fie dat la lada de gunoi a istoriei, deoarece a fost la jail  în USA, condamnat, a fost prins drunk, fiincă nu putea fugi, atât de drunk era, nici el nici mașina care s-a intoxicat etilic și ea, biata mașină… CCR a zis ceva în sensul că n-are cum să fie prim-ministru cineva care a fost condamnat, fără nuanțe, nu zice la câte zile/luni/ani să fi fost condamnat, nice despre prescripție nu zice nemica, nice că se pune numai dacă ești de la PSD și te cheamă Dragnea!

Dar nu se poate propti doamna Angelica în asemenea amănunte, ea este acuma în echipa câștigătoare, și-a pus nurii de imagine în slujba interesului nostru comun, un interes pe care adesea noi nu ni-l cunoaștem, ori că votăm greșit, ori că nu votăm pe cine trebe, asta e, că cum a zis și unul, Berthold Brecht: ce guvern bun avem și ce popor prost! Să-și dea poporul demisia!

Însă noi am avea ceva obiecții la zicerile de huzur ale doamnei Fădor, altfel foarte tonice, de bine la ten și la mai*… Dumneaei, înainte de alegeri, când este harți* la promisiuni de orice fel, la toate cele ale dezmățului democratic, a promis ferm că, deîndată ce va fi aleasă, va promova în Parlament o lege anti-vacă, pentru un caz concret, de la Vatra Dornei, unde nește vaci rătăcitoare bulversează centrul orașului turistic și împietează asupra PIB-ului județului, atât de umflat cu pompa lui Dumitru, un scandal monstruos, poate chiar o punere la cale a ciumei roșii, nu?

Ați mai auzit ceva de această lege cu care era cât pe ce să ne fericească doamna Angelica? Să se fi rătăcit prin cele comisii, unele pro-vacă, desigur, să fie, din nou, o lucrare pe la spate a aliaților USR-PLUS, poate o legătură neolegionară AUR-iferă cu vacile sacre ? Cum s-o mai crezi, fără ezitări, pe doamna cu zulufii așezați a guvern nou, cumva, ciripind noile standarde ale fericirii Kâtzane, fostă Orbane, salus aeterna, Ghitză, să ne fii nouă baci, pre veci, amin! Altruiști cum suntem, ce ne-am mai gândit noi?

Să va alăturăm la prezenta un link dezinteresat spre nește detalii despre chestiunea legii anti-vacă, cum a  apărut necesitatea reglementării, considerentele principiale !

https://suceavalive.ro/angelica-fador-anunta-ca-prima-initiativa-legislativa-din-viitorul-mandat-vizeaza-vacile-maidaneze-de-la-vatra-dornei/

Legea antivaca 002
Sacred cow at New Delhi of Dorna Watra, in the autumn, late…

 

Legea antivaca 003
Trio OFF: guittar bas – Orban Lajos, diseuza – Angelica Fădor, goarnă – Gheorghe Flutur  !

 

Legea antivaca 004
Stați liniștiți, comanda este la mine, o veți primi deîndată!

 

Legea antivaca 005
Căderea guvernului, cursul scurt despre…

 

Din drâmbă, în dosul stânii, să ne audă câinii:

Doamna Angelica, la un nou guvern

Și-a tras o  coafură, ca să placă

Poporului, ca să îi dea un vot etern

Chiar dacă n-a scos, încă, legea anti-vacă!

 

Dar, doamna Angelica, la guvernul nou,

Ar fi mai potrivită o lege anti-bou…

 

*mai – denumire populară a ficatului, în Bucovina

*harți – dezlegare, termen bisericesc – harți la pește, de exemplu…

 

Redacția ZDB: Mugur Ciumică