Ligia Deca, numită „imbecilă” şi „analfabetă” de o profesoară, în faţa elevilor. Reacţia femeii, după ce a fost înregistrată

O profesoară de la Colegiul Naţional Pedagogic „Regele Ferdinand” din Sighetu Marmaţiei a fost înregistrată în timp ce afirmă în faţa elevilor că ministrul Educaţiei Ligia Deca „este imbecilă” şi „analfabetă”, scrie Ziarul de Maramureş.

Potrivit Ziarul de Maramureş, profesoara Francesa Pok de la Colegiul Naţional Pedagogic „Regele Ferdinand” din Sighetu Marmaţiei ar fi fost înregistrată după finalizarea grevei din învăţământ, în timp ce le spune elevilor: „Potrivit imbecilei de ministră pe care o avem, este imbecilă, este analfabetă ministra pe care o avem. Avem un ministru al Educaţiei care în viaţa ei nu a predat o oră. Şi este ministrul Educaţiei. Mă împuşc”.

Reacţia profesoarei care a jignit-o pe Ligia Deca în faţa elevilor

Ziarul de Maramureş a mai precizat că părinţii au făcut mai multe plângeri la Inspectoratul Şcolar Judeţean şi la Inspectoratul de Poliţie al Judeţului Maramureş în legătură cu comportamentul pe care profesoara Francesa Pok l-ar avea faţă de elevi.

Şeful IŞJ Maramureş, Mihai Pop, a declarat că a cerut să fie luate măsuri în acest caz deoarece problemele cu comportamentul profesoarei respective sunt de cinci ani. Solicitată să comenteze situaţia, profesoara a afirmat: „Nu am nimic de declarat. Este o anchetă în derulare”.

IPJ Maramureş a deschis o anchetă

„Poliția Municipiului Sighetu Marmației desfășoară cercetări sub aspectul comiterii infracțiunii de purtare abuzivă, după ce o profesoară din cadrul unui colegiu național din municipiu a fost reclamată ca având un comportament necorespunzător față de anumiți elevi. Cercetările sunt desfășurate sub supravegherea procurorului de caz din cadrul Parchetului de pe lângă judecătoria Sighetu Marmației”, transmite IPJ Maramureş, potrivit observatornews.ro.