Primarul muunicipiului Suceava, Ion Lungu, a informat, în conferința săptămânală de presă de miercuri, 13 iulie, că lucrările de construcții la Ștrandul municipal din Ițcani văr fi finalizate până la 31 iulie 2022, însă lucrările de la rețeaua de canalizare nu vor putea fi terminate până în septembrie, ceea ce înseamnă că, cel mai probabil, ștrandul din Ițcani va fi dat în folosință în 2023.
Potrivit edilului, în prezent se lucrează la instalarea utilităților, respectiv gaz metan și energie electrică și, de asemenea, este în curs de amenajare calea de acces în ștrand care va fi un drum betonat.
„Sunt întârzieri la lucrarea de canalizare pe strada Ștrandului, din cauză că s-a întârziat achiziția publică.
Până nu avem canalizarea funcțională nu se pot face probe la bazine și la stația de clorinare și filtrare a apei. În acest moment nu putem preciza exact când va fi inaugurat oficial ștrandul. Este un ștrand modern cu instalații de clorinare și filtrare de ultimă generație, cu un sistem performant de panouri fotovoltaice, care contribuie la încălzirea și menținerea temperaturii stabilite a apei. Facem tot posibilul să grăbim recepția finală la acest obiectiv important de investiții”, a declarat primarul municipiului Suceava, Ion Lungu.