Desfășurat în „Anul Ciprian Porumbescu”, Concursul – Festival Internațional „Ciprian Porumbescu” a fost deschis oficial luni, 16 octombrie, la Teatrul Municipal „Matei Vișniec” din Suceava, iar, timp de 4 zile, pe scena din Suceava au urcat artiști de renume din acest domeniu, dar și concurenți vrednici de renumele acestui eveniment.
Sorin Flilip, directorul Centrului Cultural Bucovina, a mulțumit pentru prezența numeroasă din sală, subliniind că aceasta este încă o dovadă că, la Suceava, Cultura este iubită.
De asemenea, despre Concursul – Festival Internațional „Ciprian Porumbescu” membrii jururiului au avut doar cuvinte de laudă.
Premiul III, la secțiunea compoziție, în valoare de 1.000 euro, a fost adjudecat de tânărul compozitor Paul Iulian Pintilie. Premiul I, în valoare de 2.000 euro, i-a revenit lui Alin Constantin Chelerescu. Trebuie spus că la această secțiune premiul al doilea nu a fost acordat.
La secțiunea muzică de cameră au fost acordate două premii speciale, în valoare de 500 de euro fiecare, Cvartetului Saxofon Iași și Trio MundIS Iași.
O mențiune, în valoare de 500 de euro, a fost adjudecată de Quantum Brass Cluj Napoca.
Premiul III, în valoare de 1.000 de euro, a fost adjudecat de Trio Adamav București, iar premiul al II-lea, în valoare de 1.500 euro, a fost adjudecat de Cvartetul de Coarde al Universității Naționale „George Enescu” din Iași.
Premiul I la această secțiune, în valoare de 2.000 de euro, a fost adjudecat de Grupul Trio Dinamic București.
Premiul special „Ciprian Porumbescu”, în valoare de 1.000 de euro, i-a revenit Formației Camerale Cvartetul Virtuoso din Iași.
Marele trofeu, în valoare de 3.000 de euro, a fost adjudecat de Formația Camerală ProMusica Academica din Iași.
Pe de altă parte, vicepreședintele Consiliului Județean Suceava, Niculai Barbă, a înmânat voluntarilor ce s-au implicat în organizarea acestui eveniment deosebit diplome de apreciere.
Niculai Barbă a ținut să sublinieze că acest concurs festival internațional nu ar fi fost posibil fără implicarea Consiliului Județean Suceava, dar nici fără cea a deputatului PNL de Suceava Bogdan Gheorghiu, care, în perioada în care a fost ministru al Culturii, a declarat anul 2023 ca fiind „Anul Ciprian Porumbescu”. Vicepreședintele CJ Suceava a amintit și de implicarea lui Daniel Jinga în organizarea evenimentului.
La rândul său, fostul ministru al Culturii, deputatul Bogdan Gheorghiu, a spus că inițiativa acestui festival îndeplinește dorința marelui Ciprian Porumbescu: aceea de a nu se pierde muzica lui.
Festivalul Concurs Internațional „Ciprian Porumbescu” este organizat de Consiliul Județean Suceava, prin Centrul Cultural „Bucovina”.