Un șofer de 72 de ani din Câmpulung a pus mașina pe cupolă, după ce a intrat într-un cap de pod

Joi, 19 octombrie, la ora 05:15, Ioan Z., în vârstă de 72 de ani, din municipiul Câmpulung Moldovenesc, în timp ce conducea autoturismul  pe DN 17, pe raza localității Sadova, având direcţia de deplasare spre municipiul Câmpulung Moldovenesc, din cauza faptului că avea alte activități în timpul condusului, a pierdut controlul asupra direcției de deplasare și a intrat în coliziune cu un cap de pod situat pe partea dreaptă a sensului său de deplasare. Pe locul din dreapta față, ca pasager, se afla Stelică G.. În urma impactului, autoturismul în cauză s-a răsturnat pe cupolă.

La fața locului s-a deplasat un echipaj SMURD care a acordat primul ajutor celor implicați, aceștia refuzând transportul la spital pentru investigații suplimentare. Ulterior, după aproximativ 30 minute, pasagerul  a acuzat dureri la nivelul gleznei drepte. Astfel, acesta a fost transportat la Spitalul municipal Câmpulung Moldovenesc, acolo unde a fost diagnosticat cu contuzie gleznă dreaptă și escoriații.

Conducătorul auto a fost testat cu etilometrul rezultatul fiind de 0,00 mg/l alcool pur în aerul expirat. Ulterior, a condus la Spitalul Câmpulung Moldovenesc unde i s-a recoltat o mostră biologică de sânge în vederea stabilirii cu exactitate a alcoolemiei.

A fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de ,,vătămare corporală  din culpă„.