Măsuri întreprinse de polițiștii de frontieră suceveni, în perioada minivacanţei de 1 Decembrie

Având în vedere că ne aflăm în apropierea minivacanței prilejuite de Ziua Națională a României, Poliţia de Frontieră Suceava şi-a adaptat misiunile în scopul fluidizării traficului prin cele două puncte de trecere a frontierei de la nivelul județului Suceava, Siret și Vicovu de Sus, precum şi pentru întărirea dispozitivului de supraveghere şi control la frontiera de stat. 

Polițiștii de frontieră acționează alături de celelalte structuri ale Ministerului Afacerilor Interne, în vederea asigurării unui climat de ordine şi siguranţa publică în zona de competenţă.

Astfel, în această perioadă, aproximativ 500 poliţişti de frontieră vor desfăşura, zilnic, activităţi de supraveghere şi control la frontiera de stat, precum şi pentru prevenirea şi combaterea infracţionalităţii transfrontaliere.

Precizăm că în prezent, traficul pentru autoturisme şi mijloacele de transport persoane se desfăşoară în condiţii normale, fără a se înregistra timpi de aşteptare.

O situaţie specială se înregistrează la traficul pentru automarfare. În această perioadă, se constată o creștere a numărului de camioane, care se prezintă pentru efectuarea formalităților de frontieră, înregistrându-se un timp de așteptare ridicat pentru acest tip de autovehicule.

Polițiștii de frontieră suceveni au luat toate măsurile aflate în competenţă pentru asigurarea unui control operativ şi reducerea timpului de aşteptare. Reamintim faptul că, pentru ieșirea din țară a automarfarelor trebuie îndeplinite cumulativ toate celelalte condiții și trecute celelalte controale care intră în atribuția altor instituții, independent de cea a Poliției de Frontieră. 

Totodată, au fost dispuse măsuri pentru suplimentarea personalului planificat la efectuarea formalităţilor de frontieră, precum şi a arterelor de control deschise pentru acest tip de mijloace de transport, în funcţie de capacitatea maximă permisă de infrastructura punctelor de trecere de la nivelul județului Suceava.

Recomandăm consultarea aplicaţiei Trafic online, disponibilă pe pagina de internet a instituţiei, care prezintă o medie a timpului de aşteptare în punctele de trecere a frontierei.