Ministrul Antreprenoriatului şi Turismului, Daniel Cadariu a avut o reacţie la atacul venit printr-un comunicat al ANAT, în care i se cerea demisia, el afirmând că a discutat cu preşedintele Asociaţiei şi că acesta a spus că nu îşi asumă acel material. Cadariu afirmă că cel care a transmis comunicatul, Alin Burcea, potrivit unor zvonuri, şi-ar dori să ajungă ministru sau parlamentar, sau ambele.
”A apărut în presă un material asumat de o persoană care ar avea oanumită funcţie la ANAT. În România sunt 2.500 de agenţii de turism, nu cred că putem pune semnul egalităţii între o persoană şi agenţiile de turism din România. Este o persoană care semnează un material. În cursul după-amiezii, eu am avut o discuţie cu preşedintele ANAT şi în urma acelei discuţii au înţeles că domnia sa nu îşi asumă nici comunicatul, cu atât mai puţin punctele de vedere prezentate acolo”, a spus Cadariu.
El a precizat că sunt prezentate în acel comunicat opt teme, care ”nu reprezintă decât mistificări ale realităţii, o deformare cu 180 de grade a realităţii, un soi de ghiveci de informaţii, de compunere nereuşită făcută de un elev slab pregătit”, iar cel vcare l-a scris se contrazice singur.
Ministrul mai afirmă că acea persoană, din câte a înţeles, a plecat din ţară, în concediu, cu alte activităţi.
”Noi, mâine, în cursul dimineţii avem programate două întâlniri prin care încercăm să rezolvăm problemele turismului din România, începând cu 9.30, o întâlnire împreună cu ANAT, pe un subiect care trebuie rezolvat, Fondul de Garantare. Cea de-a doua este o întâlnire mai largă, în care pe lângă ANAT şi cei din minister vor fi reprezentanţii asociaţiilor de turism din România, pentru a construi două scheme de ajutor pentru turism, una pe cadrul de ajutor Ucraina”, a mai afirmat Daniel Cadariu.
Întrebat dacă ia în calcul o demisie de onoare, ministrul Antreprenoriatului şi Turismului a spus că, din punctul său de vedere, ”ar trebui analizată în primul rând moralitatea acelui domn care a lansat un balon de săpun”.
”Trebuie să facem o precizare, acel domn este proprietarul unei agenţii de turism din România şi acea agenţie, dacă ne uităm pe site-ul Ministerului de Finanţe, în cursul anului 2019, an de vârf al turismului românesc, a avut un profit de 720.000 de euro. În 2020, aceeaşi agenţie a primit de la statul român, în baza unei scheme de sprijin 950.000 de euro, deci cu 230.000 de euro mai mare decât profitul din anul de vârf al turismului. Sunt zvonuri din branşă care spun că acea persoană şi-ar dori să ajungă în funcţia de ministru sau în funcţia de parlamentar, sau şi una şi alta. Nu ştiu dacă e aşa”, a mai spus Cadariu.
Despre un posibil substrat politic, ministrul Antreprenoriatului şi Turismului a spus despre Alin Burcea că în trecut a fost secretar de stat la Ministerul Turismului, dar ”dacă îşi doreşte aşa ceva îi recomandă activitatea politică şi nu aruncarea unor teme false în spaţiul public”.
Ministrul a menţionat că realitatea este că în cele 10 luni ministerul a avut ca ţintă principală ajutarea industriei.
”Poate nu am avut suficiente ieşiri, însă am dat comunicate, am apărat industria când era atacată nejustificat. Nu am văzut ieşiri ale ANAT şi ale acelei persoane în a susţine acele elemente pozitive din activitatea turistică”, a precizat Cadariu.
Asociaţia Naţională a Agenţiilor de Turism (ANAT) cere demisia de onoare a ministrului Antreprenoriatului şi turismului Daniel Cadariu, precizând că este nevoie de o schimbare urgentă la conducerea Ministerului Antreprenoriatului şi Turismului, care a ratat până acum toate obiectivele majore asumate la începutul mandatului pentru zona de turism.
Ministerul Antreprenoriatului şi Turismului (MAT) vine cu precizări, după ce Asociaţia Naţională a Agenţiilor de Turism (ANAT) i-a cerut demisia de onoare ministrului Daniel Cadariu.
Ministerul arată că, prin schemele de ajutor de stat derulate de MAT (atât HoReCa 1 cât şi M2), s-au făcut plăţi către HoReCa în valoare de 796.600.000 euro, agenţiile de turism şi tur-operatorii care sunt reprezentaţi chiar de ANAT au beneficiat în total de plăţi în valoare de 162.000.000 euro, suplimentar faţă de şomajul tehnic asigurat de Guvernul României şi de programul Kurzarbeit. De asemenea, 252 de milioane de euro deja au fost distribuite prin voucherele de vacanţă doar anul acesta. Reintroducerea voucherelor de vacanţă, îndeplinită încă din primele săptămâni de mandat, va însuma, pentru cei 5 ani prevăzuţi de lege, 1,74 miliarde de euro cu scopul de a susţine refacerea capacităţii de muncă, dar şi dezvoltarea turismului intern.