Moaștele Sfântului Ioan cel Nou au poposit la Poiana Stampei

Cu binecuvântarea Lui Dumnezeu și prin părinteasca purtare de grijă a Înaltpreasfințitului Părinte Calinic, Arhiepiscop al Sucevei și Rădăuților, procesiunea cu moaștele Sfântului Ioan cel Nou a ajuns luni, 24 octombrie, în comuna suceveană Poiana Stampei.

Moaștele au fost găzduite de Biserica cu hramul Sfinții Arhangheli „Mihail și Gavril” din centrul comunei Poiana Stampei, iar momentul de rugăciune a fost unul înălțător pentru oamenii care s-au adunat.

Delegația, formată din preoți slujitori ai Catedralei Arhiepiscopale și părinți consilieri de la Centrul Eparhial din Suceava, în frunte cu PS Damaschin Dorneanul, a fost primită cu pâine și sare de către comunitate.

„O mare binecuvântare pentru comuna Poiana Stampei să primească moaștele Ocrotitorului județului nostru, Sfântul Ioan cel Nou de la Suceava. Este pentru prima dată când avem în comuna noastră sfinte moaște, de aceea tot ce putem să ne mai dorim este ca Dumnezeu să ne fi ascultat rugăciunile. Transmit sincere mulțumpiri Înaltpreasfințitului Părinte Calinic, Arhiepiscop al Sucevei și Rădăuților, pentru gândul bun de a include în traseul procesiunii și comuna Poiana Stampei”, a spus primarul Viluț Mezdrea.

Delegația a poposit ulterior la Catedrala „Sfânta Treime” din Municipiul Vatra Dornei.