Noi detalii despre dubla crimă din Bran care a îngrozit o întreagă comunitate. Suspectul, un vecin supărat pentru o palmă de pământ

Apar noi detalii despre dubla crimă care a îngrozit întreaga comunitate din zona Bran. Principalul suspect, un vecin supărat pentru o palmă de pământ, s-ar afla sub tratament psihiatric. Aşa a încercat bărbatul care este şi rudă cu victimele să-şi justifice fapta terifiantă în faţa procurorilor. De altfel, atacatorul a fost reţinut la finalul unei desfăşurări de forţe desprinse parcă din filme. Individul s-a baricadat în podul casei şi i-a ameninţat pe poliţişti că se sinucide. 

În această după-amiază, magistraţii Parchetului de pe lângă Tribunalul Braşov urmează să formuleze propunerea de arestare preventivă a bărbatului de 43 de ani, acuzat de săvârşirea dublului asasinat de la Şimon, un sat al comunei Bran din judeţul Braşov. În al doilea rând, sunt aşteptate rezultatele celor două necropsii dispuse în acest dosar. Anchetatorii l-au audiat deja pe inculpat, care şi-a recunoscut parţial faptele. Patru martori, membri ai familiei, au fost şi ei audiaţi. Acuzaţiile formulate în acest dosar sunt de violare de domiciliu şi de omor calificat.

Victimele, Nicu şi Alexandra, s-au căsătorit anul trecut în august. Tineri, pasionaţi de călătorii, mereu împreună şi cu planuri mari. Fiecare cu o carieră promiţătoare – el, 38 de ani,  pompier, ea, 32 de ani,  asistentă în secţia de Oncologie a Spitalului de Pediatrie din Braşov. Doi oameni care îşi făcuseră din bine o misiune. Un bine de care ei n-au avut parte. Vecinul lor, care le era şi rudă, s-a înarmat cu un cuţit şi cu un topor, a intrat peste ei noaptea în casă după ce a spart uşa şi i-a lăsat într-o baltă de sânge. Au fost descoperiţi de o rudă abia după ce colegii lui Nicu au intrat în panică pentru că tânărul nu ajunsese la muncă. 

„Tati, du-te repede la Nicu că e târziu”

„Îl sună pe fiul meu un coleg şi zice: Cristi, nu răspunde Nicu la telefon. Trebuia să mă schimbe. Nicu nu răspunde, nu răspunde. Zice: Tati, du-te repede la Nicu că e târziu, să se ducă la serviciu. Ia vezi ce este… Şi a strigat la nora mea. Şi zice: Sunt morţi în casă”, a spus mama lui Nicu, Elena Pepene.

N-a auzit nimeni nimic, însă din start suspiciunile s-au îndreptat spre verişorul pompierului. Ar fi făcut moarte de om pentru conflicte mai vechi: un gard pe care ar fi vrut să-l mute cu o palmă mai departe. „A avut altercaţii cu vecinul, acu’ ceva timp, avea proces deschis cu el. Pe streaşina casei, hotarul”, a spus Ligia Pepene. 

După descoperirea dublei crime, ziua s-a desfăşurat ca-ntr-un film de groază. Criminaliştii s-au folosit inclusiv de câini special antrenaţi pentru a găsi arma crimei, toporul care fusese aruncat în spatele casei. Cât timp poliţiştii au aşteptat mandatul, suspectul s-a baricadat în podul casei şi i-a ameninţat pe agenţi cu un cuţit. Cu armele în mână, pregătiţi pentru ce e mai rău, anchetatorii s-au văzut nevoiţi să negocieze cu el. Inclusiv un echipaj medical a stat în aşteptare. 

Prima audiere s-a încheiat aseară în jurul orei 21.30, atunci când s-a emis şi ordonanţa de reţinere pentru 24 de ore, scrie observatornews.ro.