O femeie din comuna Ipotești și-a găsit bunica spânzurată

Marți, 7 martie, la orele 11.35, lucrători din cadrul Secţiei 2 Poliţie Rurală Ipoteşti au fost sesizaţi prin  SNUAU 112 de către o femeie din comuna Ipotești cu privire la faptul că a găsit-o pe bunica sa spânzurată într-o anexă a gospodăriei sale din satul Ipotești.

La faţa locului s-a deplasat un echipaj din cadrul Secţiei 2 Poliţie Rurală Ipoteşti care, în urma verificărilor, au stabilit că femeia locuia fără forme legale pe raza satului Ipotești, împreună cu nepoata și nora.

La data de 07.03.2023, în jurul orei 09.00, nora și nepoata au părăsit locuința, moment în care femeia s-a deplasat într-o anexă din spatele casei, a legat o funie de niște frânghii pe care se uscau rufe, legând celălalt capât în jurul gâtului, după care s-a spânzurat.

În jurul orei 11.30, apelanta a revenit la domiciliu, ocazie cu care a găsit-o pe bunica sa spânzurată fără a prezenta semne vitale. Aceasta a apelat SNUAU 112, iar la fața locului s-a deplasat un echipaj medical care a constatat decesul femeii

 Împreună cu tehnicianul criminalist sosit la fața locului a fost examinat cadavrul și nu au fost constatate alte leziuni, exceptând șanțul în jurul gâtului creat de funia folosită la ștrangulare.

Femeia a mai avut în trecut o tentativă de suicid, respectiv în 2009 și avea o stare psihică instabilă în ultima perioadă.