O femeie din Rădăuți și-a găsit fratele spânzurat, în podul casei mamei lor

Duminică, 20 noiembrie, Poliţia Municipală Rădăuţi a fost sesizată prin apel 112 de către Rodica B. cu privire la faptul că fratele ei,  Marian S. s-a spânzurat. Marian S., în vârstă de 55 ani, locuia singur în municipiul Rădăuți.

Femeia a declarat că a vorbit cu fratele ei ultima dată vineri, 18 noiembrie, iar pe motiv ca de atunci acesta nu a mai raspuns la telefon a mers initial la adresa fratelui ei, unde nu era nimeni, iar apoi la domiciliul mamei lor. În momentul în care au urcat în podul locuinței, l-a observat pe fratele ei spânzurat.

Bărbatul care a însoțit-o pe Rodica B. a tăiat sfoara cu care s-a spânzurat Marian S. și a anunțat evenimentul prin intermediul 112.

 De altfel, femeia a declarat că fratele ei părea supărat în ultima vreme și avea și o serie de probleme medicale, dar nu a dat importanță acestui lucru.

Cadavrul bărbatului a fost transportat la Morga Spitalului Municipal Rădăuți, urmând a se efectua necropsia.

În cauză s-a întocmit dosar de cercetare penală sub aspectul săvârşirii infracţiunii de “ucidere din culpă”.