O istorie a traducerilor – ITLR, la Festivalul Internațional de Literatură și Traducere din Iași

Sâmbătă, 21 octombrie a.c., în cadrul Festivalului Internațional de Literatură și Traducere -FILIT din Iași, aflat la a XI-a ediție, a avut loc o întâlnire profesională pe tema „Literatura și traducătorii în fața provocărilor lumii contemporane”. La această interesantă dezbatere au participat traducători de literatură română din Spania, Croația, Republica Cehă, Germania, Regatul Unit, Belgia, Italia, Franța, România.

Moderatoare a acestei întâlniri internaționale a traducătorilor a fost Monica Joița,
ministru-consilier la Arhivele Diplomatice din Ministerul Afacerilor Externe, care coordonează, în prezent, organizarea edițiilor FILIT. 

În cadrul acestei dezbateri internaționale despre traduceri și traducători, prof. univ. dr. Muguraș Constantinescu, inițiatoarea și coordonatoarea proiectului „O istorie a traducerilor în limba română, secolele XVI-XX”, a prezentat volumele I și II din acest proiect, unic în România, și unul dintre puținele de acest profil din Europa. Dumneaei a vorbit succint despre munca celor 200 de cercetători în cadrul proiectului, coordonat împreună cu cercetători de la universitățile timișorene și craiovene, care, convinși de necesitatea și utilitatea acestei cercetări, au lucrat și lucrează benevol la proiectul ITLR. Reamintim faptul că două volume au apărut deja la Editura Academiei Române, iar al treilea este în curs de finalizare.

Proiectul, apreciat de Monica Joița drept unul de „cea mai înaltă calitate și utilitate științifică”, solicitând un „uriaș și complex volum de muncă”, având ca temă „un subiect fascinant, cu mare relevanță pentru o cultură, pentru o civilizație”, a provocat interesul participanților, care au formulat întrebări despre ITLR, despre comunicarea la nivelul echipei, legătura cu editura, fiind interesați să demareze un proiect similar în țara lor. Mai mult, ei au solicitat, ca posibil model, versiunea electronică a volumelor ITLR deja apărute și, cu siguranță,  acest gest colegial va fi realizat în curând, cu atât mai mult cu cât traducătorii din spațiile culturale amintite doresc sa facă mai cunoscută utilitatea proiectului ITLR, ca instrument de lucru pentru istoricul traducerilor, pentru traducător, pentru traductolog și pentru toți cei interesați de traduceri și de contribuția lor la dezvoltarea și împlinirea unui culturi. 

Toate acestea anunță deja participarea unei echipe sucevene la viitoarea ediție FILIT, noi relații și colaborări între traducătorii și traductologii din USV și cei din instituțiile străine  similare și formarea de noi traducători dintre studenții suceveni, care urmează masteratul de traduceri, unul dintre primele din țară în acest domeniu.