O nouă încercare a managerului Calancea de a stinge conflictul de la Cardiologie

Purtătorul de cuvânt al Spitalului Județean Suceava, medicul Dan Teodorovici, a informat că joi, 23 martie 2023, managerul unității sanitare, dr. Alexandru Calancea, a convocat o întrevedere doar cu cei doi colegi – medici cardiologi, scopul fiind semnarea fișelor de post, cu consecința reluării activității în cadrul compartimentului de specialitate, de către angajații unității sanitare, chiar în cursul prezentei zile.

„Totodată, managerul unității sanitare, dr. Alexandru Calancea, le-a oferit garanția suportului său instituțional, asigurându-i că, conținutul fișelor de post nu este de natură să le aducă nicio atingere asupra drepturilor profesionale, fișa de post prezentată, fiind semnată de manager ca o dovadă a dorinței sale, privind reluare a activității specifice, de către cei doi medici.

Colegii, nu au prezentat disponibilitate de semnare și reluare a activității, la acest moment, sens în care urmează a se respecta prevederile legale, în vigoare.

Managerul unității sanitare, asigură pacienții că la data prezentă, compartimentul de cardiologie intervențională, are capacitatea de a răspunde tuturor solicitărilor, cu patologie specifică”, a transmis purtătorul de cuvânt al SJU Suceava, medicul Dan Teodorovici.