OMS: Cel puțin 15.000 de morți din cauza vremii caniculare în Europa, în 2022

Culturile s-au ofilit iar seceta istorică a dus la o intensitate record a incendiilor de vegetație. Cel puțin 15.000 de persoane au murit în Europa din cauza vremii caniculare din 2022 până în prezent, a anunțat luni Organizația Mondială a Sănătății, citată de AFP.

Cele trei luni din iunie-august au fost cele mai călduroase din Europa de la începutul înregistrărilor, iar temperaturile excepțional de ridicate au dus la cea mai gravă secetă la care a fost martor continentul.

„Pe baza datelor transmise până în prezent de fiecare țară, se estimează că cel puțin 15.000 de persoane au murit în mod specific din cauza căldurii în 2022”, a declarat directorul regional al OMS pentru Europa, Hans Kluge, într-un comunicat.

„Aproape 4.000 de decese în Spania, peste 1.000 în Portugalia, peste 3.200 în Marea Britanie și aproximativ 4.500 de decese în Germania au fost raportate de autoritățile sanitare în cele 3 luni de vară”, a adăugat el.

„Se așteaptă ca această estimare să crească pe măsură ce tot mai multe țări raportează un exces de decese din cauza căldurii”, a precizat acesta, subliniind summitul ONU privind clima din Egipt și apelurile sale la acțiuni rapide.

Valurile de căldură succesive din iunie și iulie, în urma cărora temperaturile au depășit pentru prima dată 40 de grade Celsius în Marea Britanie, au provocat un exces de 24.000 de decese în Europa.

„Stresul provocat de căldură, atunci când organismul nu se poate răci, este principala cauză de deces datorat condițiilor meteorologice în regiunea europeană”, a precizat OMS.

Aceasta a adăugat că temperaturile extreme pot fi un pericol pentru persoanele care suferă de boli cronice de inimă, probleme respiratorii și diabet.

OMS a declarat că intensificarea valurilor de căldură și a altor fenomene meteorologice extreme va „duce la mai multe boli și decese” în următoarele decenii, dacă nu se iau măsuri „drastice”, scrie psnews.ro.