Oprit la Vama, un șofer a refuzat să sufle în Etilotest

Miercuri, 11 ianuarie,  echipajul de poliție rutieră din cadrul Poliției mun.Câmpulug Moldovenesc, Compartimentul Rutier,  în timp ce își desfășura atribuțiunile de serviciu pe DJ 176 din loc. Strâmtura, com. Vama, acționând pe linia depistării conducătorilor auto care conduc autovehicule după ce au consumat băuturi alcoolice, l-a oprit pe  Mireuță C., de 44 ani, din  comuna Frumosu, în timp ce conducea autoturismul Ford, pe DJ 176 Strâmtura, spre loc. Moldovița, cel în cauză conformându-se.

Având în vedere faptul că din discuţiile purtate cu conducătorul auto s-a constatat că acesta emana halenă alcoolică, i s-a solicitat să efectueze o testare alcoolscopică cu etilometru din dotare.    Mireuță C.  a refuzat să sufle în aparatul etilometru, fapt pentru care i s-a adus la cunostinţă  obligativitatea  de a i se recolta mostre biologice de sânge, în vederea stabilirii alcoolemiei, lucru cu care a fost de acord, consemnând o declarație de consimțământ în acest sens,ulterior fiind condus la Spitalul mun. Câmpulung Moldovenesc, unde i-au fost recoltate două mostre biologice de sânge în vederea determinării alcoolemiei cu respectarea prevederilor legale.

S-a întocmit dosar penal privind infracțiunea de „conducere sub influența alcoolului”.