Pelerinaj GRATUIT la mormântul părintelui Arsenie Boca, organizat de Larisa Blanari pentru 100 de doamne din județul Suceava

Președinta Fundației „Ana – Inimă de copil”, Larisa Blanari, pregătește o nouă acțiune de suflet, la scurt timp după evenimentul de răsunet în cadrul căruia a premiat elevii merituoși din județ. Este vorba despre un pelerinaj GRATUIT la mormântul părintelui Arsenie Boca de la Mănăstirea Prislop, din Silvașu de Sus, județul Hunedoara. De acest dar de suflet se vor bucura peste 100 de femei din municipiul Suceava, multe dintre ele colege ale Larisei Blanari, cea care este și președinta Organizației Femeilor Social Democrate Suceava.

„Vom pleca în seara zilei de 21 iulie din Suceava, iar după ce ne vom ruga la mormântul sfântului părinte, ne vom întoarce înapoi, mai bogate sufletește. Pentru această călătorie am avut ocazia să cer binecuvântarea monahului Vlad Pimen, starețul Chiliei «Intrarea Maicii Domnului în Biserică» de la Schitul Lacu din Sfântu Munte Athos, pe care l-am întâlnit la Cornu Luncii, adică acasă la el. Am convingerea că va fi un moment pe care îl vom păstra multă vreme în cutia de amintiri a sufletului”, a spus Larisa Blanari, președinta Fundației „Ana – Inimă de copil”.