Click AICI! AUDIO: http://sovmusic.ru/m/inter_ko.mp3
PENTRU CINE BAT CLOPOTELE, CA LA BREAZA ?
Acum două-trei zile, neputându-se abține din cauza naturelului său accentuat-porcesc, o anume gâză a recidivat, ieșind din nou la atac, la fel de tehui, la fel de penibil, că nu se poate să se retragă dumnealui mai pe vârfuri, rușinea este o floare rară în Țara Moldovei, dar mai ales în Bukowina sa geografică, consemnată, nu-i așa, într-o postare din 1392, descoperită și interpretată (consemnarea) tot de către dumnealui, pe alt blog, dar și pe site-ul CCB, de unde mâncau ei, el și plodul neisprăvit, o pâine albă, cât roata carului, în baza unor derogări, ca pentru lăutari, neștiutori de carte.
Sigur, din când în când, mai face paradă de subtilități de elefant scăpat în magazinul de porțelanuri, a publicat mârșăvia atât pe blogul său – o ruină a unui stabiliment igienico-sanitar regimental părăsit după manevrele de dinainte de război, la care să fi asistat și nefericitul prinț de coroană Rudolph – cât și pe facebook-ul său, ca să-și dovedească sieși că mai există, că mai este băgat în seamă, că nu se pote, mă-nțelegi să chițăie un guzan portocaliu, pe dedesubt roșu, și să nu zică lumea ceva, că de bine, că de rău, numa’ să zică!
Unele întrebări, pafletarde, dar nu numai, le vom pune, noi nu ne putem refuza plăcerea unei pertractări care se referă la un personaj gingirliu dar și malefic, aflat întotdeauna sub ospicii nefavorabile, din punctul de vedere al hemoroizilor de pe creier care nu-i dau pace și-l determină să comită neghiobii, în serii scurte și în rafale…
Sediul materiei se află aici:
https://dragusanul.ro/un-preot-darama-un-monument-istoric-buzincu-doarme/
…unde comite din nou un atac asupra directorului executiv al Direcția Județeană pentru Cultură, Suceava, profesorul universitar dr. Aurel Buzincu, însă nu asupra persoanei sale, cu care are de împărțit ceva iluzoriu, în baza talentului său de detectiv ratat, de om fără nici o meserie certă, cât asupra instituției și acțiunii sale de protejare a unui patrimoniu cultural fictiv, după cum vom dovedi mai jos, în legătură cu care dumnealui, mârlanul de presă, pătruns prin escaladare și prin efracție în zona culturală, împins de la spate de anumiți politruci, pe care îi vom numi, din nou, să le iasă pe nas, acuma când șarpele încălzit la sân îi face și pe ei buzincuriști, pentru că a simțit o vagă senzație de apă la kur și de decuplare de la țuțuroiul banului public…
Patrimoniu cultural fictiv (raporturile sale cu patrimoniul real vi le vom reaminti!) care s-ar putea să se învecineze nu-i așa, cu unul dintre imobilele sale construite sau cumpărate pe baza derogării de studii, cele două cunoscute până acum, care i-au permis să ocupe un post de consultant artistic, în baza cărora el a acordat consultanță artistică CCB & CJ al PDL/PSD/PNL, spre cele necesare, adecă cum să ducă banii statului spre buzunarele sale și ale plodului său neisprăvit pe imitații de cărți, pe BRC, pe alte bâzdâgănii, pe uzurpare de calități oficiale, pe parazitarea unor lucrări/acțiuni, pe terorizarea Centrului Cultural Bucovina, căruia i-a impus standardele sale joase, de escroc protejat politico-militar, dupe cum este rândul la măcăleandrii folosiți excesiv…
Deci, să fie unul dintre imobilele care i se atribuie, în zvonul public, în gura taximetriștilor alunecoși, trecuți de prima tinerețe, adecă cca 3 (trei) apartamente la Cluj-Napoca, 1(una) casă Suceava, 1(una) casă vacanță (cu varianta vilă…) la Breaza, 1(una) casă Sărata, județul Cluj ?
Că să vrea el, oare, cu tot dinadinsul, să facă din clopotnița dărâmată de la Breaza, obiect de patrimoniu protejat, în pofida tuturor evidențelor care o scot din discuție, pentru că nu are acest statut?
O să răspundem, o să-i dăm peste difuzor, ca și în alte ocazii, peste emițătorul de zgomote pe care îl vedeți aici, ca să știm despre cine discutăm, adecă un difuzor stricat de delațiuni și insulte:
…cu defecte de proiectare și execuție, cu șeaua Tihuței păste zona cognitivă…
Înainte, însă, să precizăm că am urmărit atent în presa locală, domnu Buzincu, cum era și normal, nu i-a răspuns, ar fi fost o greșeală să coboare prestigiul funcției sale oficiale până la punctul în care ar intra în dialog cu un impostor sfertodoct (ar merge, mai degrabă, 1/8_doct…) noi însă suntem obișnuiți cu veninul său spurcat, cu insuficiența sa cranio-îmbârligatorie, cu excesele creierului său neted, de broscoi care s-a umflat pe hat și stă să crape, simbolic, înainte de a ieși în pensie, ca orice broscoi normal care orăcăie în direcții divergente, doar-doar…
Iată ce zice el, ex abrupto, ca la Breaza pe deal, și mai multe nu:
(Mai întâi imaginea, ca să vedeți cum gândește)
Apoi balele sale, imprecațiile, insinuarile, toate ale porcului ghimpos, așa:
„Din primăvara acestui an, nici măcar clopotniţa nu mai există, fiind demontată de preotul care a câştigat licitaţia de investire parohială la Breaza, care s-a pus de turnat betoane peste temeliile istoriei. Nu ar fi o problemă dacă, după exemplul vămenilor, acest monument mărturisitor ar fi reasamblat în Muzeul Satului Bucovinean, dar, judecând după “amplasarea” clopotului, în faţa platformei de beton, vechile grinzi încărcate de istorie vor sfârşi anonimizate prin cine ştie ce construcţii civile sau chiar în vetrele uriaşei case parohiale, care, pe timp de iarnă, trebuie încălzită…”
Dar și:
„În vremea asta, ştabul Direcţiei de Culte şi Patrimoniu, care, exact în acelaşi “itinerariu” de program de lucru, este şi conferenţiar (îmi este greu să scriu “universitar”), doarme. Fără îndoială, parohii pot face tot ce poftesc pe moşiile arendate pentru prestări de servicii, dar Aurel Buzincu, ca tartor al patrimoniului, ar trebui să dea aprobări pentru demolări, cu condiţia conservării, fie şi în ală locaţie, a puţinelor piese de patrimoniu care mai suravieţuiesc prin acest județ…”
Să nu uităm titlul, totuși, care este:
„Un preot dărâmă un monument istoric. Buzincu doarme.”
…cu introducerea în atmosferă, așa:
„Cea mai veche fotografie a satului Breaza, făcută prin anii 1870, încredinţa memoriei şi două monumente de artă veche moldovenească, biserica (1) şi clopotniţa (2)”
Însă întotdeauna trebuie sa fii prudent cu aserțiunile sale, la orice s-ar referi acestea, deoarece ele sunt inconsistente și alunecoase, ca și subproducțiunile mațului gros prin care trec, înainte de a le emite, în scris sau oral! De ce? Iată:
https://dragusanul.ro/povestea-asezarilor-bucovinene-revazuta-fundu-moldovei/
Nu vă potriviți că este aceeași imagine de mai sus, sigur că este, însă vedeți explicația de sub imagine: este „Străvechea biserică din Fundu Moldovei, păstrată la Breaza” !
Este o dilemă din care consultantul artistic cu derogare nu a ieșit, este ce îi trece lui prin cap, ca lui Bulă, pe moment, ne-ar prosti și pe noi… Până la urmă, ce a dărâmat „…preotul care a câștigat licitația…”, o clopotniță sau o biserică?
Dar renumitul col. (care poate să fie și colonel dar și colecționar…) Vasile Ursachi, un om la fel de limpede în gândire ca și asociatul său întru ale culturii de munte, deci ce zice el, ce s-a dărâmat acolo? La ce ar servi placa de beton, fi-va ea fundația pentru o nouă clopotniță/biserică sau altceva, vreun chioșc, pentru vedenii, comparabile cu cele ale gâzei? Pentru a ști cine sunt cei doi și cu ce se mai ocupă ei, vedeți și ce am mai zis noi, prin aceste pagini, este foarte palpitant și limpede ca lumina zilei:
Când aveți timp, puteți citi ca să înțelegeți și nivelul protagoniștilor, tusea și junghiul, sacul și peticul, sfertodoctul și 1/8_doctul…
Acuma să intrăm pe fond:
- Nici biserica și nici clopotnița nu se află pe lista Institutului Național al Patrimoniului, LMI-SV, publicată în Monitorul Oficial al României, partea I, nr.113 bis/15.02.2016! Deci nu este monument istoric protejat prin lege! Pe aceeași listă se află, în comuna Breaza, doar așa:
- Nu există alt criteriu, dacă vedeniile & bâzdâgăniile unui impostor sfertodoct nu figurează pe listă, asta e, înseamnă că ele nu sunt în „parohia” DIRECȚIEI JUDEȚENE PENTRU CULTURĂ SUCEAVA, nu fac obiectul unei protecții speciale de resortul actului normativ indicat mai sus, ele se află în circuitul reglementat de către dreptul civil și cel canonic, acolo unde este cazul! Nici un director executiv al Direcției Județene pentru Cultură nu are obligații de natura celor pretinse de gâză, fie el Aurel Buzincu, fie altcineva, nu se poate ocupa, nu dă avize, nu se comportă după cum indică un „consultant artistic” cu derogare în legătură cu indiferent ce modificare a statutului unui imobil oarecare, direcția fiind, și de drept și de fapt, o inspecție de stat cu atribuții limitativ prevăzute de lege, nu își poate depăși atribuții, după criterii clientelare, eventual!
Până vom vedea cum e cu avizele după care plânge gâza, cu monumentele clasate și protejate prin lege, să mai vedem ce se zice, de la izvorul chestiunii, adecă pe site-ul comunei Breaza, așa:
„…În anul 1802 enoriaşii din Fundu Moldovei au construit o biserică din piatră şi biserica din lemn din satul Chimăn au vândut-o enoriaşilor din Breaza. Această biserică a fost strămutată şi instalată în centrul satului pe o ridicătură de teren, unde este cimitirul de azi. Lângă ea s-a construit o clopotniţă din lemn cu patru clopote din bronz...”
Nu o mai luăm de la capăt… Nu este monument istoric, nu este protejat prin legea specială, nu este clasată, nu se află în „parohia” Direcției Județene pentru Cultură Suceava… Să mai vedem o imagine, admițând toxicitatea inclusiv a imaginilor prezentate tendențios sau aiurea la gâză:
… de pe un site care promovează drumețiile montane, turismul la pas… http://www.muntesiflori.ro/pascanu/
Legenda de sub imagine este așa:
„În cimitirul instalat chiar pe coada interfluviului se află biserica veche, de lemn, a satului Breaza, datând din 1913, pe lângă care trecem, …”
…De unde rezultă că, dacă ar fi fost cu adevărat preocupat de soarta structurii de lemn, cotată când ca biserică, când ca clopotniță, (sunt, totuși,diferențe) consultantul artistic cu derogări ca pentru lăutari analfabeți ar fi trebuit să se intereseze, mai întâi, la sediul materiei, adecă la „preotul care a câștigat licitația”.
AVIZELE – CE SUNT ACESTEA,
…cum stă Direcția Județeană pentru Cultură Suceava cu ele, care este prestigiul dar autoritatea lor, ce mai știm noi despre aportul nefiresc de pozitiv al domnului Gâză la respectarea și aplicarea avizelor care se referă la monumente istorice protejate prin lege, clasate conform actului normativ invocat mai sus?
Să dăm un exemplu, de îndrumare, așa:
Cităm din LMI-SV
…unde vedem noi, la partida 128: SV-II-m-A-05449.03, ȘANȚ DE APĂRARE, apoi toate cele ale Cetății de Scaun a Sucevei!
Deci, un monument istoric absolut fabulos, o mândrie a națiunii, un simbol, protejat, clasat, sit arheologic încă neepuizat!
Să nu știe asta domnu’ consultant artistic cu derogare de lăutar, împreună cu toți ai săi, cu văru’ Săndel, cu cumetri&co-măcăleandri, că răgălăii, cu drogangii, să nu știe ei, oare, ce e aia un monument protejat de lege?
Iată și practica în materie, reprezentativă pentru gâză, în exercițiul funcțiunii sale de consultant artistic, cu deorgare, la CCB:
Practic, atitudinea sa față de avizele Ministerului Culturii și monumentele sale care fac obiectul, după cum se vede, unui micționariat public-privată !
De mirare, numai, cum a evoluat dumnealui de la spațiile vaste ale Cetății de Scaun, în care noțiunea de „scaun” este privită în mod flexibil, în sensul cel mai larg, ca locul unde poți să ai scaun cu toate cele, cu toate productele mațului gros, în sfidarea avizelor buzincuriste – nu – la duiosul caz al clopotniței / biserică de pe lângă stabilimentul enigmatic care îi servește dumnealui ca vilă / casă de vacanță, de la Breaza, de la col. Vasile Ursachi, pupilul său!
CÂND SUNT BUNE ȘI OPORTUNE AVIZELE Ministerului Culturii, domnu’ Gâză, când te poți kka, pișa, borî în ele, cu folos, chiar dacă acestea se referă la aspectele legale ale protejării monumentelor istorice clasate, așa cum este Cetatea de scaun a Sucevei, cu toate ale sale?
Sau când ai dumneata interes, conform, quadratura capului dumitale de 1/8_doct, impostor, și ai vrea avize la comandă, interdicții, obstrucții la „dujmani”?
Dar ce zic despre asta aliații, mentorii, cumetrii, comandanții, ajutoarele lor, cei ce au fost și nu mai sunt (lasă, că pricepi dumneata!) cei ce se prefac că nu te cunosc dar te-au folosit ca șperaclu universal și mârlan de serviciu, ei ce zic?
Cam cât apreciază ei că mai valorează impostura și tupeul dumitale, dar derogările ungurești pentru fapte antiromânești, dar clauza de impunitate pe care nu te sfiiești să o invoci, în fapt, dar bolovănismul prostului lustruit la umbra internetului?
DOY_MARLANIS, originalul și quasicopia, dar nu sunt sigur…
…Cine se ocupă de protecția monumentelor istorice care nu sunt dar vor deveni dar și de pișarea, kkarea celor care sunt pe lista buzincuriștilor, cele cu care s-a intabulat cumătrul urs, spre cele necesare!
THE MANGLYS OF SWORD
L’AVIS C’EST MOI !
Ca să vedeți ce sensibilități cultural educative mai are dumnealui, căruia i se potrivește ce a zis generalul Zizi Cantacuzino-Grănicerul, când i s-a propus șefia partidului ”Totul Pentru Țară! (legionari, coafați…) : „Fraților! S-a suit scroafa-n copac!”
Deci, iaca de ce anume nu mai poate el, astăzi și mâine, amin, din clopotnița mă-sii, de la Breaza, care era cât pe ce să fie monument istoric protejat, dar n-a fost să fie, însă este, pentru că a zis el:
„…ştabul Direcţiei de Culte şi Patrimoniu, care, exact în acelaşi “itinerariu” de program de lucru, este şi conferenţiar (îmi este greu să scriu “universitar”), doarme…”
Vedem, deci, că el pune și concluzii cu privire la meseria și gradul didactic al directorului executiv al Direcției Județene pentru Cultură Suceava, adecă are el o scârbă și o îndoială, mă-nțelegi, că cum să-i zică „universitar” când știe el precis că nu e asta, ca să-i zică!
Este o mostră de umor morbid, kufurist-ideatic, el știe, el cunoaște, el stăpânește dialectica și dinamica avizelor, emite sentințe, ar da și certificate de studii și de onorabilitate, de onestitate, chiar, ăștia de la universitate – nu-i așa – fac și desfac fără să-l întrebe pre el, frate, unde s-a mai pomenit așa ceva???
Dacă n-am ști că kăkăreaza de la Breaza a ieșit din gura unui impostor scremut, unul care nu are nici o meserie care să fie atestată printr-un act de absolvire a unei școli, fie și aceea care s-ar putea numi „curs scurt de măcălendrie”, de unde nu poate scoate el nici o adeverință aluzivă, că este clasificat, cu un zero tăiat în patru, dacă n-am ști că nu are nici măcar o meserie dobândită prin ucenicie la locul de muncă.
Că nu se pun perioadele de stagiu ca sforar, lampagiu, sufleur & mânkator de kkt, de observator și de dregător de delațiuni , de expert și savant de internet cu care i-a amețit / prostit pe unii lucrători de la SERVICII, la fel de sprinteni la minte ca și dumnealui, nu există în codul CAEN meseria de loază, de parvenit sau de impostor 1/8_doct, de mătrăgună și de imitator, de plagiator de duzină…
Până la urmă, cei care l-au scos pe piața pretins culturală ca să-și rezolve, cumva, propriile neputințe și inabilități de relaționare cu publicul avizat, măcar la nivel mediu, de absolvent de liceu, trebuie să și-l asume și să-l pună pe direcția cea bună…
Acesta este lestul care contribuie decisiv, alături de altele, desigur, la ducerea la fund a partidelor care au condus o bucată din România, chinuită, necăjită, înjumătățită de către opresori străini și autohtoni dar și de către slugile lor gâziste…
PROCLAMAȚIA DE PE ISLAZ a lui GÂZĂ_MEREA_NUL_of_BREAZA
La noi, la Breaza, eu am observat
Că sunt biserici și clopotnițe ciudate
Ba le-au vândut, ba le-au mai dărâmat,
Cine? Buzincuriștii, cine alții, frate!
Că cât era să mă fi lăsat pe mine
Și pe Vasile, colonel dar și colecționar,
Să-l anchetăm pe popa ăla, c-un aviz, vezi bine,
Să scoatem untul din acest reacționar!
Și să cităm ca martori toți buzincuriștii
Apoi să-i ducem, ca pe niște haimanale
Ce sunt, să-i vadă peneliștii
Și pesediștii, la bulău, în pijamale…
Cum le-ar ieși pe nas, -uriștilor, huzurul
Și celorlalți să vă arăt, ca un nabab, doar kurul!
Instruire – arătarea kurului, la români, by gâză.
Redacția ZDB: Mugur Ciumică