Petre Daea, prima declarație după ce PSD l-a propus din nou la Ministerul Agriculturii

Petre Daea a avut și o primă reacție, după ce social-democrații au decis, în unanimitate, să îl propună pentru portofoliul de la Ministerul Agriculturii. Daea i-a mulțumit președintelui PSD și celor din partid pentru „încredere în persoana unui om care s-a străduit să facă ce i-a dat conștiința profesională” și a anunțat că are ca prioritate sistemul de irigații.

„V-am fost partener tot timpul, v-am stat la dispoziție cum o voi face și de acum încolo. Îi mulțumesc președintelui partidului pentru această propunere, colegilor care au decis astăzi să aloce încredere în persoana unui om care s-a străduit să facă ce i-a dat conștiința profesională. Când se încheie procesul acesta juridic vă prezint viziunea mea cum văd eu lucrurile în agricultură: o văd cum am văzut-o întotdeauna, încât să fie bine țării și fermierii să simtă acest lucru (…) Fermierii sunt cei care îi recunosc activitatea într-o perioadă scurtă de timp, dar folositoare (lui Chesnoiu, n.red.). Voi începe în prima oră mă voi ocupa de acest lucru, pentru că în 2017, după depunerea jurământului eram la pompa din Giurgiu. Așa voi face și acum, să mă duc în șantierul muncii. Tot ceea ce înseamnă sistemele de irigații. E o abordare mult mai amplă pe care vă voi prezenta-o când se va încheia acest proces juridic”, a afirmat Daea.

Cine este Petre Daea

Petre Daea a fost ales senator în legislatura 2004–2008 din partea județului Mehedinți pe listele partidului PSD, apoi reales senator în legislatura 2008-2012 și ales deputat în legislatura 2012-2016.

A fost ministru al Agriculturii în perioada 14 iulie–28 decembrie 2004 în guvernul condus de Adrian Năstase, iar între ianuarie 2017 și noiembrie 2019 a ocupat același portofoliu ministerial în guvernele Grindeanu, Tudose și Dăncilă.

Daea a fost un ministru care şi-a făcut simţită prezenţa în viața politică, în timp ce unii l-au aplaudat ca pe un specialist în domeniul său, alţii l-au blamat pentru greşelile gramaticale pe care le-a făcut sau pentru războiul declarat împotriva cormoranilor.

Gu­vernul Dăncilă, din care făcea parte Petre Daea, a fost demis pe 10 octombrie 2019, în urma unei moţiuni de cenzură. Petre Daea spunea atunci că şi-ar dori ca succesorul său să ducă mai departe toate pro­gramele de sprijin pentru fermieri, pentru că este „obligatoriu ca agri­cul­tura să se dezvolte în viitor şi mi-aş dori să păstreze ritmul de dezvoltare pe care eu l-am înregistrat în aceşti trei ani“, relatează psnews.ro.