Petre Daea: Vom avea cantitatea de grâu necesară consumului intern

România va avea asigurată în acest an cantitatea de grâu necesară consumul intern, chiar dacă producţiile ar putea fi mai mici, dă asigurări ministrul Agriculturii, Petre Daea.

„Ce vă pot spune sigur este că am reuşit să adunăm producţia de orz, mai sunt câteva procente până la recoltarea totală a întregii suprafeţe din România, deci producţia este la adăpost. Am trecut de 60% şi la recoltatul grâului şi ce avem până acum ne arată că vom avea, şi suntem siguri de acest lucru, cantitatea de grâu necesară consumului intern.

Nu o să vă dau producţiile, pentru că nu aş vrea să influenţez piaţă. O să vă comunic aceste producţii când se va încheia recoltatul şi întreaga producţie va fi în magazie închisă cu lacătul sau cu altceva pe dinafară”, a precizat ministrul Agriculturii.

Daea a spus că avem o producţie mai mică cu 20%.

Judeţul Vrancea este cel mai distrus din cauza secetei, urmat de Galaţi şi Buzău, dintre cele 10 judeţe pe care le-a văzut imediat după ce a preluat portofoliul Agriculturii, iar situaţiile sunt diferite de la o zonă la alta.

Ministrul Daea a vorbit despre vizitele efectuate în teritoriu și despre măsurile pe care le-a dispus. Ministrul a precizat că va fi adoptată asigurarea accizei la motorină pentru a executa lucrările în câmp.

„Actul răspunderii guvernamentale m-a îndemnat să folosesc prima secundă din timp pentru a vedea la fața locului ce se întâmplă.

După îndeplinirea formală a actului constituțional de a depune jurământul spuneam că este necesar să văd ce se întâmplă, știind că în informările pe care le primeam seceta pedologică în România este o realitate. Inginerul agronom trebuie să se ducă acolo și să vadă care este suferința plantei. Din acest punct de vedere, de vineri după amiază până luni după amiază am putut să văd 10 județe”, relatează b1tv.ro.