Vicepreședintele CJ, Niculai Barbă, anunță că județul Suceava are încă un TEZAUR UMAN VIU

Vicepreședintele Consiliului Județean Suceava, Niculai Barbă, a informat că județul Suceava are încă un titlu onorific „TEZAUR UMAN VIU”. Este vorba despre Hotopilă Ileana, din satul Lupcina comuna Ulma.
Potrivit vicepreședintelui Barbă, Ministerul Culturii, prin Comisia Națională pentru Salvgardarea Patrimoniului Cultural Imaterial, va acorda, în cadrul celei de a X-a ediții a PROGRAMULUI TEZAURE UMANE VII, titlul onorific de TEZAUR UMAN VIU unui număr de 15 persoane purtătoare, creatoare și păstrătoare de patrimoniu cultural imaterial.
Cei care primesc această distincție transmit, prin talentul și efortul lor, un anumit element de patrimoniu cultural imaterial, în forma și cu mijloacele tradiționale nealterate, contribuind, astfel, la asigurarea viabilității acestuia în cadrul comunităților.
Astfel, din acest an, județul Suceava mai are încă un TEZAUR UMAN VIU.
„Ileana Hotopilă, meșter popular din satul Lupcina, comuna Ulma, a învățat de timpuriu, pe când încă nu avea 10 ani, în familie și din sat, meșteșugul încondeierii ouălor de Paști, folosind tehnica tradițională, cu ceară de albine topită și scufundări succesive, în culori diferite. A fost prezentă și s-a remarcat la numeroase târguri și expoziții de profil din țară și străinătate. Are o contribuție importantă la salvarea, transmiterea și promovarea meșteșugului închistririi ouălor în Bucovina”, a precizat Niculai Barbă.
Titlul de TEZAUR UMAN VIU este viager, personal și netransmisibil și se acordă pentru România de către Comisia națională pentru salvgardarea patrimoniului cultural imaterial. Programul funcționează în baza Ordinului Ministrului Culturii nr. 2491 din 27.11.2009 pentru aprobarea Regulamentului de acordare a titlului de TEZAUR UMAN VIU, amendat prin Ordinul Ministrului Culturii privind modificarea OMC nr. 2491/27.11.2009.
TEZAURE UMANE VII a pornit ca o inițiativă UNESCO pentru salvgardarea, păstrarea și transmiterea patrimoniului cultural imaterial. Acesta vizează, pe de o parte, creșterea gradului de recunoaștere și vizibilitate a păstrătorilor și transmițătorilor elementelor de patrimoniu cultural imaterial în cadrul comunităților din care fac parte, al specialiștilor și al publicului larg. Pe de altă parte, își dorește identificarea acelor persoane care, făcând dovada caracterului excepțional al performării, sunt capabile să transmită un anumit element de patrimoniu imaterial, în forma și cu mijloacele tradiționale nealterate, contribuind, astfel, la asigurarea viabilității acestuia.
Din județul Suceava au mai primit acest titlu: Vasile Ungureanu, interpret popular la instrumente pastorale tradiționale, comuna Mălini, Traian Davidean, meșter popular cojocar din Frătăuții Noi, Dorin Cocârță, dansator popular, comuna Fundu Moldovei și Felicia Cuciureanu, horitoare, comuna Bilca.
Cu a sa zestre inegalabilă, Bucovina, județul Suceava intră, an de an, cu propuneri excepționale și în această competiție a acordării titlurilor de TEZAUR UMAN VIU.
Proiectele și evenimentele organizate de CJ Suceava contribuie la conservarea și promovarea prin brandul Bucovina a tradițiilor și meșteșugurilor, a tot ce este autentic in acest colț de țară.