Polițiștii suceveni, acţiune de verificare a legalităţii transportului rutier de persoane

Poliţiştii suceveni au desfășurat în data de 22 august 2022, între orele 06:00 – 09:00 o acţiune de verificare a legalităţii transportului rutier de persoane, având în vedere că nerespectarea legislaţiei în acest domeniu poate avea consecinţe din cele mai grave.

Defecţiunile tehnice ale vehiculelor, nerespectarea legislaţiei rutiere de către şoferii care desfăşoară în mod ilicit activităţi de transport public de persoane, pun în pericol siguranţa cetăţenilor care plătesc sume de bani pentru a ajunge la destinaţie în siguranţă, dar care nu conştientizează riscurile la care se expun.

Astfel, în scopul reducerii risvului victimizării prin accidente rutiere în care sunt implicate autovehicule destinate transportului public de persoane efectuat prin curse regulate şi ocazionale, Serviciul Rutier Suceava, împreună cu formaţiunile de profil din judeţ, au organizat în data de 22.08.2022 între orele 06:00 – 09:00 o acţiune pe linia prevenirii, combaterii activităţilor de transport de persoane neautorizate, precum şi pentru verificarea legalităţii activităţii desfăşurate de către operatorii de transport autorizaţi.

Pe perioada acțiunii au fost controlate peste 100 de autovehicule de transport persoane. 

Au fost testați cu aparatul etilotest 89 de conducători auto și au fost reținute 2 certificate de înmatriculare.  

În cadrul acțiunilor au fost aplicate 21 de sancţiuni contravenţionale, la acte normative care reglementează legalitatea transportului de persoane.

Poliţiştii solicită cetăţenilor și în special copiilor să nu apeleze la variante de transport neautorizate, punându-şi viaţa în pericol. Apelarea la astfel de soluţii de compromis privind transportul rutier implică riscuri foarte mari. Există posibilitatea ca şoferii respectivi să nu posede permis de conducere sau să nu aibă abilităţile necesare transportatorilor rutieri autorizaţi, să fie sub influenţa alcoolului sau să aibă intenţii de natură infracţională. De asemenea, astfel de vehicule utilizate nu sunt autorizate şi verificate din punct de vedere tehnic pentru desfăşurarea de activităţi de transport public de persoane.