În urma apariției pe rețelele de socializare a unor informații trunchiate, referitoare la încălcarea, la Ocolul Silvic Dorna Candrenilor, a unor reglementări tehnice silvice aflate în vigoare, Direcția Silvică Suceava face următoarele precizări:
„Încă din luna noiembrie a anului 2022, Biroul Paza Pădurilor din cadrul Direcției Silvice Suceava a făcut verificări la Ocolul Silvic Dorna Candrenilor, unde a identificat un caz de folosire ilegală a dispozitivului special de marcat, cu amprentă circulară, aparținând responsabilului de fond forestier de la Ocolul Silvic Dorna Candrenilor, inginer Pavel Victor Ciprian. În acest context, Direcția Silvică Suceava a sesizat, imediat, Inspectoratul de Poliție al județului Suceava, prin adresa nr. 18440/09.11.2022, cercetările efectuate conducând la deschiderea dosarului penal nr. P/803/2022, a cărui instrumentare se face de către Parchetul de pe Lângă Judecătoria Vatra Dornei.
În urma cercetărilor și a expertizei tehnice judiciare efectuate, s-a constatat că au fost marcați, în mod ilegal, arbori verzi pe picior din cantonul silvic nr. 6 Muncel, cu dispozitivul special de marcat aparținând responsabilului de fond forestier. Ca urmare, Inspectoratul de Poliție al județului Suceava a emis, în 25 ianuarie 2023, Ordonanța de reținere pentru 24 de ore, pentru responsabilul cu activitatea de fond forestier de la Ocolul Silvic Dorna Candrenilor. Acesta este cercetat pentru săvârșirea infracțiunilor de folosirea dispozitivelor speciale de marcat cu nerespectarea reglementărilor specifice și complicitate la tăiere de arbori fără drept, dosarul penal nr. P/803/2022 fiind instrumentat de către Parchetul de pe Lângă Judecătoria Vatra Dornei.
La rândul său, la o lună distanță de la controlul efectuat de Biroul Paza Pădurilor din cadrul Direcției Silvice Suceava, prin memoriul nr. 14423 din 13 decembrie 2022, responsabilul cu activitatea de fond forestier de la Ocolul Silvic Dorna Candrenilor, inginer Pavel Victor Ciprian, sesizează conducerea Regiei Naționale a Pădurilor – Romsilva cu privire la unele încălcări ale prevederilor legale săvârșite de către șeful de ocol. În urma verificărilor, dispuse și efectuate imediat, sa constatat că aspectele reclamate nu se confirmă.
Tot în 13 decembrie 2022, printr-un alt memoriu, nr. 14705, responsabilul cu activitatea de fond forestier de la Ocolul Silvic Dorna Candrenilor sesizează, din nou, conducerea Regiei Naționale a Pădurilor – Romsilva cu privire la alte încălcări ale prevederilor legale, care ar fi fost săvârșite de către șeful de ocol. Verificând aceste noi aspecte sesizate, Corpul de Control din cadrul Regiei Naționale a Pădurilor – Romsilva constată, din nou, că aspectele reclamate de către
responsabilul cu activitatea de fond forestier nu se confirmă.
Șase zile mai târziu, în 19 decembrie 2022, responsabilul cu activitatea de fond forestier de la Ocolul Silvic Dorna Candrenilor sesizează instituțiile abilitate privind încălcări ale reglementărilor tehnice silvice referitoare la constituirea unui număr de 5 partizi puse în valoare de către șeful de ocol. În urma verificărilor efectuate de către Corpul de Control al Ministerului Apelor, Pădurilor și Mediului sau constatat abateri de la respectarea Normelor Tehnice nr. 4/2000 la constituirea partizilor sesizate de reclamant. Cercetările continuă a se desfășura în cadrul dosarului penal nr. 45221/19.01.2023, instrumentat de Parchetul de pe Lângă Judecătoria Vatra Dornei, în vederea stabilirii persoanelor vinovate și a responsabilităților aferente.
Menționăm faptul că partizile în cauză au fost verificate, inițial, în teren, conform procedurilor în vigoare, de către șeful Biroului Fond Forestier din cadrul Direcției Silvice Suceava, neconstatându-se abateri de la reglementările legale aferente. Ulterior, documentele întocmite cu ocazia verificărilor, documente aflate în sarcina responsabilului cu activitatea de fond forestier, au dispărut. Șeful Ocolului Silvic Dorna Candrenilor, prin adresa nr.10039/05.01.2023, a sesizat instituțiile abilitate cu privire la dispariția documentelor menționate. Șeful Ocolului Silvic Dorna Candrenilor a sesizat, în 5 ianuarie 2023, prin adresa, nr. 10040, posibile fraude informatice săvârșite de către responsabilul de fond forestier de la ocol. În urma verificărilor specifice, efectuate de către responsabilul cu activitatea de I.T. de la Direcția Silvică Suceava, s-a constatat faptul că responsabilul cu activitatea de fond forestier de la Ocolul Silvic Dorna Candrenilor, inginer Pavel Victor Ciprian, a șters din calculatorul biroului, cu intenție, fără să informeze pe nimeni, o serie de date specifice activității. De asemenea, s-au constatat încălcări flagrante ale Ghidului de Securitate Informatică, motiv pentru care, prin adresa nr.10324/13.01.2023, Direcția Silvică Suceava a sesizat Parchetul de pe Lângă Judecătoria Vatra Dornei cu privire la posibile fraude informatice săvârșite de către responsabilul cu activitatea de fond forestier de la Ocolul Silvic Dorna Candrenilor.
De asemenea, în 31 ianuarie 2023, printr-o nouă plângere penală, șeful Ocolului Silvic Dorna Candrenilor, sesizează Parchetul de pe Lângă Judecătoria Vatra Dornei cu privire la întrunirea elementelor constitutive ale infracțiunilor de uzurparea funcției, acces ilegal la un sistem informatic, alterarea integrității datelor informatice și transfer neautorizat de date informatice.
Având în vedere acuzațiile reciproce între șeful de ocol și responsabilul de fond forestier, în funcție de evoluția cercetărilor efectuate în dosarele penale menționate, Direcția Silvică Suceava va lua măsurile administrative aferente care se impun, în conformitate cu prevederile Regulamentului Intern și a Statutului Personalului Silvic. Direcția Silvică Suceava acordă tot sprijinul organelor de cercetare penală în acest caz”.